Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fără penali în funcţii publice“ CCR discută pe 26 martie iniţiativa USR de revizuire a Constituţiei

ro

25 Mar, 2019 00:00 1978 Marime text

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 martie iniţiativa legislativă a USR de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice.
 
După pronunţarea CCR, iniţiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii şi vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum şi vot majoritar.
 
Vă reamintim că, pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice „Fără penali în funcţii publice” au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.
 
Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
La nivel naţional, iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” a adunat peste un milion de semnături.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii