Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:33 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Felix Stroe - „La CN APMC se impune o conducere performantă!“

ro

24 Oct, 2015 00:00 1639 Marime text
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, Felix Stroe, a spus clar şi răspicat că este foarte nemulţumit de activitatea Portului Constanţa. „Sunt foarte nemulţumit de felul în care se face acum administrarea Portului Constanţa. Consider că acesta poate fi un incubator de afaceri.(…) În momentul de faţă, este o ruşine pentru Constanţa“, a declarat liderul PSD.
 
În opinia sa, CN APMC este una dintre instituţiile în care, de urgenţă, „trebuie făcută o reformă profundă şi radicală şi aduşi specialişti care să revigoreze Portul Constanţa“. El a criticat nivelul ridicat al taxelor practicate în port, care alungă investitorii şi agenţii economici din domeniu şi nu numai. În consecinţă, reforma radicală ar trebui, după părerea sa, să înceapă de la conducerea CN APMC. „Nu mă refer la persoane şi nu mă interesează. Portul trebuie să fie rentabil şi să facă bani. Am avut două discuţii deja cu domnul ministru al Transporturilor, Matache, în care l-am informat despre nemulţumirea privind activitatea CN APMC şi l-am rugat să avem o discuţie concretă, despre soluţii, nu despre Ionescu sau cum îl cheamă pe director, la care să participe şi deputatul PNL Mihai Lupu, preşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor“, a declarat Felix Stroe.
 
El a apreciat corectitudinea raportului întocmit de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, document despre care a spus că a ajuns la Curtea de Conturi şi la Parchet. „Situaţia de la CN APMC nu mai poate fi tolerată. Până ce decid instituţiile cine şi ce a greşit, hai să punem o conducere performantă! Poate să fie director şi unul de la PNL, care-i problema… Important este să meargă Portul Constanţa şi, dacă este bun, PSD nu-l va schimba. Este un deziderat pentru care am să mă bat“, a precizat preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii