Fiesta electorala pentru "Domnul Comandant"
Fiesta electorala pentru "Domnul Comandant"
14 Dec, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1026
Marime text
Peste trei mii de sustinatori si simpatizanti ai Aliantei D.A. au declansat o fiesta electorala fara precedent incepand cu ora 24:00 * La miting au participat aproximativ patru sute de autoturisme, impodobite cu steaguri, baloane si esarfe portocalii * La manifestatie au participat si fosti membri PSD inlaturati odata cu venirea la conducere a echipei Mazare
In mai multe localitati din tara, s-au desfasurat, in noaptea de duminica spre luni, manifestari de simpatie pentru candidatul Aliantei D.A. PNL-PUR la Presedintie, Traian Basescu, dupa anuntarea rezultatelor sondajelor realizate la iesirea de la urne. Peste trei mii de sustinatori si simpatizanti ai Aliantei D.A. au declansat o fiesta electorala fara precedent in municipiul Constanta, incepand cu ora 24:00. Coloana de manifestanti iesiti in strada sa-si afirme bucuria pentru rezultatele favorabile obtinute de Traian Basescu a pornit din fata sediului de campanie al Aliantei D.A. din Piata Garii. Celor 30 de autoturisme ale Aliantei D.A. impodobite cu steaguri, baloane si esarfe portocalii, pornite in coloana pe principalele bulevarde ale Constantei li s-au alaturat pe rand alti automobilisti entuziasti. Mitingul sustinatorilor lui Basescu, alcatuit in final din peste 400 de autoturisme si aproximativ 3000 de oameni, s-a oprit in jurul orei 01:00 timp de o jumatate de ora in fata Primariei Constanta unde au fost scandate lozinci ostile la adresa lui Radu Mazare, presedintele Organizatiei Judetene a PSD. Demonstratia spontana, la care au participat si fosti membri PSD inlaturati odata cu venirea la conducere a echipei Mazare, s-a incheiat in jurul orei 03:00, fara incidente.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii