Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:41 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florea, Chirila, Iorgus si Chiru, marii finantatori ai PD-L

ro

26 Aug, 2009 02:37 2270 Marime text

cap_1.jpgPotrivit datelor publicate în Monitorul Oficial nr. 213 din 2 aprilie 2008, regăsite în actul intern al partidului, sediul central al PD-L, referitor la cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în 2008, pedeliştii constănţeni au contribuit la campaniile din 2008 cu sume importante.

Dintre toţi membrii PD-L constănţeni, activi în campaniile pentru locale sau parlamentare, Daniel Florea, candidatul Colegiului 2 senatorial, a dat cei mai mulţi bani partidului care l-a propulsat - 96.930 lei. Chiar dacă ulterior s-a dovedit că investiţia nu a fost profitabilă pe plan local, acesta a obţinut totuşi o funcţie la nivel central. Florea este urmat de colegul său, deputat în Colegiul 4, cu 75.496 lei, şi de Zanfir Iorguş, care a donat partidului 65.050 de lei. Pe lista celor mai mari finanţatori figurează Ionel Manafu şi Gigi Chiru, foşti candidaţi la europarlamentare, cu 55.836 lei, respectiv 45.288 lei, urmaţi de colegii Dorel Constantin Onaca - 39.900, Laurenţiu Mironescu - 38.800 lei, Şenol Zevri - 38.644 lei, deputatul Colegiului 10, Maria Stavrositu - 38.605 lei şi actualul senator Mircea Banias - 34.314 lei. O sumă frumuşică a dat partidului şi Vlad Adrian - 44.650 lei, Elena Ivănescu - 40.300 lei, dar şi Cătălin Marian Ghiţă - 33.400. Şi fostul candidat la preşedinţia CJC, Ion Popescu, a dat partidului 30.059 lei.

Din categoria democrat-liberalilor care au înregistrat deconturi sub 30.000 de lei către partidul care îi susţine se mai află actualul director coordonator al ITM Constanţa, Constantin Florian - cu 29.400 lei, Cristina Brânzoi - actualul director coordonator al Direcţiei de Tineret Constanţa, cu 26.800 lei, Gheorghiţă Gelu Adrian - 27.100 lei, Petrescu Vicenţiu şi Tagedin Chespi, fiecare cu câte 25.000 de lei, iar fostul primar al Năvodariului, Tudorel Calapod - 21.700 lei. Actualul consilier judeţean Iancu Stavrositu a scos din buzunar 23.710 lei, Gheorghe Şuţu - 20.850 lei, iar Marius Lucian Popescu şi Vasile Delicoti, primarul din Poarta Albă, au venit, fiecare, cu câte 20.000 de lei. De asemenea, au contribuit fostul pedelist Dănuţ Moisoiu, cu 20.700 de lei, şi Mădălina Popa - 21.200 lei. Directorul adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Dionisie Culeţu, a adus un aport de 20.000 de lei, Mihai Clocean - 19.000 de lei, Florin Gheorghe - 19.500 lei, actualul subprefect, Mircea Iustian - 18.733 lei, Teisi Wilhelm - 18.300 lei, Adrian Sponte - 18.300 lei, Alexandru Crăciun - 17.500 de lei, Gheorghiţă Corbu - 13.795 lei, Emil Banias - 15.200 de lei, Dumitru Moinescu - 14.370 lei, fostul consilier local Cătălin Filişan - 13.500 lei şi Mircea Talaşman - 10.800 de lei.

Pe lista democrat-liberalilor care au dat 10.000 de lei se află Sorin Calafus, Mugurel Mitrana - primarul de la 23 August, Stere Sponte, Stelică Belu, Nusfet Saganai, Ştefan Gălbău.

{mos_ri:iorgus,pd-l}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii