Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:51 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florian Constantin pleacă din localitate cu ocazia alegerilor Cine o impune pe Aliss Andreescu?!

ro

18 Nov, 2011 01:00 3003 Marime text
pdl-alegerimunicipiu.jpgCCL-ul PDL rămâne la mâna delegaţilor. Unii susţin că va exista cvorum, alţii că este puţin probabil din cauza lipsei unei decizii în cazul mandatului preşedintelui organizaţiei

Alegerile pentru completarea Biroului Municipal la PDL Constanţa vor continua mâine, susţine preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Gigi Chiru. Asta, deşi nu există un verdict în cazul contestaţiei depuse de prim-vicepreşedintele Constantin Florian şi probabil nici nu va exista prea curând. Vorba preşedintelui Comisiei de Etică şi Litigii, Alexandru Maxim: „Cvorum vom avea probabil abia luni, după completarea Biroului"

Cine conduce CCL-ul de sâmbătă?

Gigi Chiru, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene, sau Maria Stavrositu, în calitate de preşedinte ales pe 5 noiembrie? După ce reguli se vor desfăşura alegerile pentru Birou, după regulile lui Chiru sau după cele ale preşedintelui ales? Întrebări retorice, de vreme ce singurul care pare că este interesat de continuarea scrutinului este liderul de la judeţ. Şi Maria Stavrositu vrea ca „episodul" alegerilor să ia sfârşit, însă pe bună dreptate are în acest moment câteva semne de întrebare fireşti. Prima şi cea mai justificată întrebare: de ce nu s-a reuşit întrunirea Comisiei de Etică? Aceasta ar fi spulberat incertitudinea din jurul mandatului obţinut în urmă cu două săptămâni.

De ce pleacă Florian Constantin din localitate?

Pentru că nu vrea să fie martor al unui joc nestatutar. Prim-vicepreşedintele de la judeţ şi cel care a pierdut la voturi meciul din 5 noiembrie nu este împăcat cu ideea că alegerile se continuă fără să existe un preşedinte validat. În plus, nici nu prea crede că CCL-ul va avea cvorum şi aidoma altor colegi are senzaţia că se încearcă formarea unui birou după chipul şi asemănarea cuiva, persoană importantă, nu spui cine... „E o problemă aici. Depinde cum privim regulamentul: în spirit sau în literă... Eu voi fi plecat din localitate sâmbătă..."

Banias umblă la cvorum... prin oraş

Deşi s-a victimizat după prima reuniune a CCL-ului, declarând cui a avut timp că nu a fost chemat la şedinţă, Banias încearcă şi acum ceea ce a încercat şi i-a reuşit parţial pe 5 noiembrie - sabotarea cvorumului. Surse din partid susţin că senatorul nu doreşte continuare alegerilor, de dragul menţinerii unei situaţii tensionate în organizaţia pe care oricum nu a controlat-o niciodată.

Iar dacă a uitat... îi reamintim că pe 4 noiembrie seara şi-a luat la revedere de la colegi afirmând că va fi în sală la CCL, însă noaptea ce a urmat i-a schimbat planurile şi declaraţiile ulterioare.

Aliss Andreescu, prim-vicepreşedinte?

Deşi nu are nicio şansă ca să obţină la vot funcţia de prim-vicepreşedinte, Aliss Andreescu are un înger păzitor în persoana preşedintelui Gigi Chiru. Surse din partid susţin că lui Paul Brânză (n.r. favorit după numărul voturilor obţinute, dar nevalidate în lipsă de cvorum în urmă cu două săptămâni) i s-a cerut să renunţe la candidatură şi să opteze pentru postul de secretar general pe care candidează Gheorghiţă Corbu. Brânză nu a dat un răspuns şi probabil nici nu va ceda, de vreme ce nu are depusă candidatura decât pentru postul de prim-vicepreşedinte.

Aceleaşi surse susţin că aceeaşi manevră a fost încercată şi cu ceilalţi doi candidaţi la postul de prim-vice - Remi Mincă şi Gheorghe Rădulescu. Dacă aceştia nu vor accepta retragerea, varianta de rezervă este „bileţelul vesel", care va conţine numele doamnei Andreescu şi va urma să facă turul sălii Casei de Cultură.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii