Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:08 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forumul Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă Oraşul Ovidiu, administrat de un primar liberal, modernizat cu fonduri europene

ro

22 Jun, 2019 00:00 2302 Marime text
A doua zi a Forumului Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă s-a desfăşurat în aer liber. Liberalii constănţeni alături de invitaţii lor s-au deplasat în oraşul Ovidiu, unde primarul liberal, George Scupra, a prezentat publicului proiectele cu finanţare europeană.
 
Un exemplu este reconstruirea şi punerea în valoare a Castrului Roman, pentru care a fost obţinută finanţarea de aproximativ 3 milioane de euro. Un alt proiect demn de menţionat este „Zona de relaxare şi de agrement”, ce presupune construirea unui spaţiu unde locuitorii din Ovidiu îşi pot petrece timpul liber. Valoarea totală este de aproximativ 6.500.000 lei, din care suma nerambursabilă este de aproximativ 5.500.000 lei.
 
Forumul Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă, care se desfăşoară pe litoral, este organizat de Societatea Liberală şi ISP România, alături de partenerii săi europeni, Martens Centre for European Studies şi Fundaţia Hanns Seidel, în perioada 20 - 22 iunie.  Gazdele constănţene ale acestui eveniment sunt deputatul Bogdan Huţucă şi consilierul judeţean Bogdan Bola. 
 
Agenda evenimentului cuprinde prezentarea şi dezbaterea unor soluţii de tip „smart city” implementate deja în România şi în Europa, prezentarea surselor de finanţare nerambursabile care pot fi utilizate atât pentru proiectele administraţiei locale, cât şi pentru iniţiative comerciale sau sociale, dar şi networking cu reprezentanţii acestora. La eveniment participă reprezentanţi din partea mediului de afaceri, administraţiilor locale, companiilor de consultanţă pentru fonduri nerambursabile, organizaţiilor neguvernamentale şi unităţilor de educaţie profesională, fiind centrat pe soluţiile de tip „smart administration”, „smart city”, „smart education”.

Printre speakerii evenimentului se numără Marius Bodea, consultant dezvoltare aeroporturi şi coordonatorul modernizării aeroportului Iaşi, Marius Moş, directorul departamentului pentru proiecte europene din cadrul Primăriei Oradea, Mihaela Cândea Mirea, directorul executiv al ONG Mare Nostrum, George Anghel, preşedintele Asociaţiei Române pentru plăţile electronice, şi Tatian Diaconu, coordonatorul celui mai mare proiect de regenerare urbană din România.
 
Citeşte şi:
 
Liberalii îşi dau întâlnire la Forumul Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă, de la Mamaia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii