Fost coleg de an cu pedelistul Vicenţiu Petrescu, Jorj Unciuleanu şi mulţi alţii Cine este comandantul de navă care a trecut, la Constanţa, la timona Iniţiativei România Liberală
Fost coleg de an cu pedelistul Vicenţiu Petrescu, Jorj Unciuleanu şi mulţi alţii: Cine este comandantul de
12 Oct, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4475
Marime text
Iniţiativa România Liberală (IRL) s-a lansat ieri la Constanţa. De pe plan local, la eveniment au participat deputatul şi liderul Organizaţiei Judeţene a Partidului Forţa Civică Constanţa, Dănuţ Culeţu, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Forţa Civică Constanţa, Mihai Petre, dar şi fostul deputat pedelist Maria Stavrositu. Şi cam la atât s-a rezumat susţinerea Iniţiativei România Liberală de către dreapta constănţeană. Nu au fost prezenţi la eveniment niciunul dintre liderii marcanţi ai dreptei, fie că vorbim de liderii PDL, PNL, PNŢCD sau PMP, semn că Iniţiativa România Liberală a cam pornit cu stângul la Constanţa.
De pe plan naţional, au fost prezenţi liberalii IRL Andrei Chiliman şi Diana Tuşa.
„Partidele de stânga care conduc, PSD şi PNL, duc România către o catastrofă economică”, a declarat, în cadrul evenimentului de la Constanţa, Chiliman, criticând astfel PNL-ul, un partid prin definiţie de dreapta, care s-a alăturat în mod nefiresc stângii.
Miştoiu este comandant de navă, dar şi area manager la Oriflame
La Constanţa, Iniţiativa România Liberală va fi condusă de Virgiliu Miştoiu, comandant de navă şi asociat în cadrul Monden A SRL, societate înfiinţată în 1992 şi care conform datelor Registrului Comerţului se ocupă cu „intermedieri în comerţul cu produse diverse”.
Liderul Iniţiativei România Liberală a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” în anul 1978. În cadrul institutului a urmat Facultatea de Navigaţie, Secţia Civilă Transport Maritim. Virgiliu Miştoiu a fost coleg de an cu următorii: Valentin Buksz, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit, Virgil Dospinescu, contraamiral de flotilă, Ananie Gagniuc, redactor la Marina Militară şi umorist de frunte al României, pedelistul Vicenţiu Petrescu, fost şef adjunct la Administraţia Canalelor Navigabile, dar şi cu Jorj Unciuleanu, fost director general adjunct al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Potrivit Linkedin, Virgiliu Gheorghe Miştoiu, este Area Manager din anul 1996 la Oriflame, iar din 1992 a deţinut poziţia de comandant de navă. Potrivit aceluiaşi site, din acelaşi an, liderul Iniţiativei România Liberală a fost ofiţer-şef şi comandant/maestru (captian/master) pe nave - cisterne, aflate sub pavilion străin.
Vrigiliu Miștoiu susține că s-a strecurat o eroare în datele biografice prezente pe Linkedin, în sensul că este greșită perioada în care a deținut funcția de Area Manager la Oriflame. Liderul Inițiativei România Liberală a declarat că a ocupat această poziție în perioada 1996-1999. „Am fost într-adevăr la Oriflame, nu mă dezic de aceea perioada, dar Oriflame nu mai este în sfera mea de activitate din anul 1999”, a declarat Virgiliu Miștoiu.
Iniţiativa România Liberală promovează valorile liberalismului clasic şi propune iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali.
La nivel naţional, Iniţiativa România Liberală reuneşte, printre iniţiatori, reprezentanţi ai segmentelor active ale societăţii, patroni sau angajaţi productivi din mediul privat, liber-profesionişti şi intelectuali (medici, profesori). Printre membrii-fondatori se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Bogdan Duca, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- maria 22 Oct, 2013 19:27 Si wl este fost comandant de nava. Ne-am saturat de comandanti de nava esuati.Daca ala a vindut flota mi se pare normal ca dl.M,ne mai avind vapor,sa vinda frectii pentru doamne.Cind s-a plictisit de smacuri s-a bagat in politica,ca tot nu avea ce face. Institutul asta de marina parca ar fi academia de stiinte politice asa elevi merituosi a avut:mai putin in marina,pe care au facut-o de ris.Noroc cu componenta militara care mai tine steagul sus. Domnului M sa-i uram mult vint din pupa,dar mult vint,sa-l impunga acolo de unde veneau pomezile Oriflame, sai fericeasca si pe aia.
- Mishu 12 Oct, 2013 12:19 Bai asta e numele lui sau porecla ?!? Auzi ce face: vinde produse Oriflame ca Monica Tatoiu ! Initiativa asta liberal este din start la MISTOiu...