Garda Financiară face sediul mare
Garda Financiară face sediul marePotrivit unui anunţului nr. 107358/06.09.2010, publicat ieri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Garda Financiară Constanţa a scos la licitaţie contractul privind efectuarea unor lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, arhitectură, instalaţii sanitare, termice, electrice, sistem de detecţie şi avertizare efracţie, sistem de detecţie şi semnalizare incendiu şi sistem de transmisie voce - date, branşament electric (proiectare şi execuţie) inclusiv obţinerea autorizaţiei de construire aferentă acestuia, racord apă, racord gaze, canalizare exterioară, racord telefonie, racord TC. Societatea câştigătoare va trebui să finalizeze lucrările în 24 de luni, iar valoarea investiţiei este de 7.220.000 lei, fără TVA.
Ofertele se primesc la sediul Gărzii Financiare Constanţa până pe 1 octombrie, ora 10.00, şedinţa de deschidere a acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, de la ora 13.00.
Ofertanţii vor trebui să ataşeze la oferta pe care o vor depune o garanţie de participare de 144.400 de lei, dar şi una de bună execuţie de 10% din valoarea contractului fără TVA şi să facă dovada că cifra de afaceri medie solicitată este de 14 milioane de lei. De asemenea, trebuie să facă dovada că au derulat cel puţin un contract îndeplinit în ultimii cinci ani (2005 - 2009) cu o valoare minimă de şapte milioane de lei şi al cărui obiect a fost execuţia unor lucrări similare, respectiv construcţie şi amenajare. Licitaţia va avea o fază finală de licitaţie electronică într-o rundă care are ca scop îmbunătăţirea preţului ofertei, pentru cele care au fost declarate admisibile, durata fazei electronice fiind de două zile. Singura condiţie impusă de autoritatea contractantă este ca societatea care se va ocupa de realizarea propriu-zisă a lucrărilor să urmeze expertiza tehnică, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie întocmite de proiectantul general al lucrării, SC Spiri Com SRL Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp