Georgian Pop a fost numit șef al Rezervelor de Stat (DOCUMENT)
Georgian Pop a fost numit șef al Rezervelor de Stat (DOCUMENT)
19 Feb, 2022 21:14
ZIUA de Constanta
3998
Marime text



Premierul Nicolae Ciucă l-a numit pe Georgian Pop în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, potrivit portal.just.ro.
Georgian Pop a fost deputat PSD vreme de 12 ani, din 2008 până în 2020.
S-a făcut remarcat la șefia Comisiei parlamentare de control a activității SRI și a fost pe o listă scurtă a PSD cu propuneri pentru Ministerul Apărării.
După alegerile din 2020 a fost funcționar la Camera Deputaților și a lucrat la Departamentul de Studii Parlamentare și Politici UE.
În 2009, Georgian Pop a absolvit Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” - Colegiul Naţional de Informaţii.
În ultima declarație de avere, depusă pe 21 decembrie 2020, Georgian Pop a declarat că deține un apartament dobândit în anul 2004 și o casă de locuit, dobândită prin moștenire de la bunici în 2005.
De asemenea, a declarat că deține un autoturism marca Volkswagen Golf, an de fabricație 2015, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
La categoria „conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro” a declarat un depozit bancar la CEC, în valută EUR/DOLAR, deschis în anul 1999-2008, cu sold la zi 25.515 euro și 10.041 dolari, potrivit cdep.ro.
De asemenea, a menționat și un cont curent la Transilvania (fost Bancpost) pentru restituire A.E.P Cf. Prevederilor Lg. 334/2006, în euro, deschis în 2016, în valoare de 14.959 euro.
La categoria „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a precizat drepturile sale salariale de la Camera Deputaților, în calitate de Deputat, în valoare de 133.328 lei – pentru anul 2019 și 120.352 lei pentru perioada ianuarie-noiembrie 2020.
În secțiunea „Documente” a materialului puteți vizualiza declarația de avere a lui Georgian Pop.
foto: cdep.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii