Gigi Chiru, legat de alegerile locale - „Suntem pregătiţi, aşteptăm de patru ani acest moment!"
Gigi Chiru, legat de alegerile locale - „Suntem pregătiţi, aşteptăm de patru ani acest moment!"Partidul Democrat Liber de la malul mării se declară pregătit pentru alegerile electorale ce vor avea loc în noiembrie. „Suntem pregătiţi, aşteptăm de patru ani acest moment!", a precizat Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa. Calendarul alegerilor va fi conturat şi finalizat după luna mai a acestui an, cu doar cinci luni înaintea alegerilor. „Lucrăm la identificarea candidaţilor. Până-n luna mai vom avea stabiliţi toţi candidaţii, pe fiecare localitate în parte, aşa cum ne-a trasat sarcină secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Mai apoi, din luna mai, calendarul va fi structurat pentru fiecare candidat în parte. Nu va fi un calendar fix pentru toată lumea, ci unul flexibil", a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PDL. În perioada următoare se va da start sondajelor în teritoriu şi, în funcţie de rezultatul cercetărilor, vor fi stabilite calendarul alegerilor şi strategia care va fi abordată.
„Nu ştiu să avem probleme cu primarii"
Sunt localităţi în care au fost deja stabiliţi candidaţii şi, potrivit preşedintelui PDL, în momentul de faţă aceştia îşi pregătesc strategia pentru câştigarea alegerilor. Încă din luna octombrie a anului trecut au fost transmise la Bucureşti propunerile de candidaturi pentru oraşele mari. Iată numele promovate de PDL Constanţa pentru a intra în cursa alegerilor locale: Gigi Chiru - Constanţa, Dumitru Moinescu -Medgidia, Tudor Nădrag - Hârşova, Zanfir Iorguş - Mangalia, Tudorel Calapod - Năvodari, Constantin Avătavului - Eforie, Cojocaru Cheorghe - Murfatlar, Dumitru Bocai - Ovidiu. „În localităţile în care avem primari în funcţie, mergem pe mâna acestora. Nu ştiu să avem probleme cu primarii, în sensul că ei nu ar sta bine în sondaje sau că şi-ar dori să nu mai candideze. Primarul de la Albeşti a fost singurul care a anunţat cu ceva timp în urmă că nu ar mai candida, dar până astăzi nu a mai dat de înţeles că ar intenţiona să părăsească partidul", a precizat Chiru.
Chiru candidează numai dacă electoratul îl va susţine
Gigi Chiru îşi va anunţa candidatura la Primăria Constanţa cu o singură condiţie. „Dacă sondajele mă indică a fi cel mai bun, sunt pregătit să-mi asum candidatura la Primăria Constanţa. Nu există nicio instituţie care să-mi modifice decizia de a candida. Singura care mă poate da la o parte din cursa pentru câştigarea alegerilor de la Primărie este opţiunea electoratului exprimată în sondaje", a declarat Gigi Chiru. Pentru început, preşedintele PDL a iniţiat pentru electorat proiectul „Constanţa merită mai mult", prin care a încercat să le transmită constănţenilor date cu privire la starea în care se află Cazinoul Constanţa şi zona peninsulară. „Dacă voi ieşi bine în sondaje, voi prezenta un proiect structurat pe termen scurt, mediu şi lung pe care intenţionez să-l pun în aplicare în oraş", a subliniat Gigi Chiru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp