Gigi Chiru, votat de jumătate din locuitorii oraşului Eforie
Gigi Chiru, votat de jumătate din locuitorii oraşului Eforie
05 Dec, 2008 02:05
ZIUA de Constanta
757
Marime text



Pedelistul susţine că a obţinut un procent de 50% din voturile liber exprimate. „Am luat 50 de procente fără şapte voturi", a spus Chiru, care a precizat că a fost votat de peste 2.000 de locuitori ai oraşului în care locuieşte şi unde, la alegerile locale din vară, a candidat pentru funcţia de primar.
Deşi la locale a fost votat de aproximativ 3.000 de locuitori ai oraşului Eforie, iar acum a reuşit să obţină puţin peste 2.000 de voturi, Gigi Chiru consideră că se menţine în preferinţele electoratului pe aceeaşi poziţie pe care se situa şi vara trecută. El pune scăderea numărului de voturi pe seama dezinteresului manifestat de electoral la nivel naţional, care a dus la o prezenţă mică la urne, dar şi pe seama faptului că a pierdut la locale. „Este firesc să mai şi scazi. De regulă, cel care a pierdut scade", a apreciat Gigi Chiru. Democrat-liberalul s-a clasat pe locul doi în colegiul său, pierzând mandatul de deputat cu un scor de 30,21%, în favoarea pesedistului Eduard Martin, care a obţinut 54,75 de procente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii