Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:33 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Harta neagră a lui Gigi Chiru

ro

27 Nov, 2008 01:37 875 Marime text

pdl_gigi_chiru_02.jpgCandidatul PD-L din Colegiul Uninominal nr. 6, pentru Camera Deputaţilor, a decis să elaboreze o hartă a locurilor aflate în apropierea unităţilor de învăţământ, unde se comercializează băuturi alcoolice şi ţigări elevilor.

În urma semnalelor primite de la cetăţenii din Constanţa privind încălcări ale legislaţiei referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice şi tutun minorilor, Gigi Chiru, candidatul PD-L pentru Colegiul 6 Camera Deputaţilor, s-a deplasat, ieri, în zona Km 4-5.
Democrat-liberalii au sesizat faptul că lângă unele unităţi de învăţământ constănţene se află atât magazine de unde minorii cumpără astfel de produse, cât şi localuri unde sunt consumate băuturi alcoolice şi unde copiii au acces. Sunt semnale venite atât din partea părinţilor îngrijoraţi, cât şi a cadrelor didactice, care acuză faptul că elevii din zonele respective consumă băuturi alcoolice şi ţigări, cu grave repercusiuni asupra sănătăţii şi a educaţiei.
Echipa democrat-liberalului Gigi Chiru va inventaria toate unităţile de învăţământ în preajma cărora sunt desfăcute băuturile alcoolice şi tutunul, urmând să fie realizată o hartă neagră a acestor locuri, ce va fi distribuită atât reprezentanţilor administraţiei locale, cât şi factorilor implicaţi în buna desfăşurare a învăţământului constănţean. Totodată, Chiru va realiza un memoriu care va fi înaintat, după alegerile parlamentare, ministrului Educaţiei şi Cercetării, astfel încât situaţia să fie rezolvată în temeiul legii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii