Hasotti „In acest mare business ar fi implicat si Ministerul Apararii"
Hasotti: „In acest mare business ar fi implicat si Ministerul Apararii"

Informaţia potrivit căreia fratele preşedintelui
Traian Băsescu este jucător în industria de armament a făcut vâlvă în viaţa
politică autohtonă. Ieri, senatorul Puiu Haşotti a susţinut că mega afacerea
firmei DesintCo SRL, la care era acţionar Mircea Băsescu, fratele preşedintelui
Traian Băsescu, este străină de guvernare, însă, „până în acest moment, nimeni
nu a remarcat faptul că în acest mare business de multe miliarde ar fi implicat
şi Ministerul Apărării".
Potrivit celor susţinute de senatorul liberal, în acest caz este un trafic de influenţă evident, pentru că „nu are nicio legătură îngheţata cu mitraliera". „Atenţie, cine este ministrul Apărării? Este Mihai Stănişoară, un foarte apropiat al domnului preşedinte Traian Băsescu, fost consilier la Cotroceni până mai ieri. Este evident că ministrul Stănişoară a fost informat de această afacere", a mai spus Haşotti. Mircea Băsescu nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu afirmaţiile pe care le-a emis parlamentarul liberal.
Jurnaliştii de la „Bursa" au declarat că, de două luni, Mircea Băsescu s-a asociat cu şefii industriei de apărare, dar şi cu reprezentanţii unor mari companii americane din industria de armament şi tehnică militară, unde activează în prezent chiar foşti înalţi ofiţeri NATO şi US Army. Potrivit Realitatea TV, foştii miniştri ai Apărării, Gheorghe Tinca şi Theodor Meleşcanu, susţin că este imposibil ca Serviciul de Informaţii al Armatei Române să nu fi avut cunoştinţă despre activitatea societăţii DesintCo, unde este acţionar fratele preşedintelui, Mircea Băsescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- surmelis argentina pusa 24 Aug, 2009 16:34 LIBERALII cei mai periculosi hoti de pe fadza pamantului ,la ora actuala. Chiar si d-l HASOTTI sa faca bine sa-si aduca aminte de d-l IONEL CHIRITA care a lasat o "gaura" in bugetul orasului Harsova de Constanta si care la ora actuala este sustinut de intreg partidul LIBERAL de Constanta . De ce il spijiniti? pentru ca este la fel de NECINSTIT ca si voi ceilalti din partidul liberal.