Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Herarconi, in block-start pentru Primarie si CJC

ro

12 Jul, 2009 21:52 2287 Marime text

SC Herarconi SRL, care îl are ca acţionar pe Ion Jitaru - pesedist cu state vechi - are şanse să-şi prelungească relaţia de colaborare cu cele două instituţii, pentru patru, respectiv trei ani

Consiliul Judeţean Constanţa şi-a asigurat temporar serviciile de curăţenie pentru sediile din subordine, printr-o licitaţie atribuită în urmă cu mai bine de două luni. Trebuie precizat că CJC va scăpa în curând de licitaţiile pentru curăţenie, pentru următorii patru ani, având în vedere că este în curs de încheiere un acord-cadru pentru acest tip de servicii. 

Pe 30 aprilie, instituţia judeţeană a acordat contractul privind „Serviciile de curăţenie şi întreţinere spaţii ale Consiliului Judeţean Constanţa" unei firme de curăţenie renumită pe plan local datorită colaborării sale fructuoase cu autorităţile publice şi judeţene, dar şi cu reprezentanţii mediului privat din Constanţa. Este vorba despre nimeni alta decât SC Herarconi SRL. Firma deţine practic monopolul pe piaţa constănţeană de specialitate. Mai bine spus, femeile de serviciu ale acestei societăţi pot fi văzute pretutindeni. Măturile Herarconi au împânzit pieţele constănţene, dar şi hypermarket-urile de pe plan local. Societatea aparţinând pesedistului Ion Jitaru, apropiat al echipei Mazăre - Constantinescu, a prosperat în ultimii ani şi continuă să înflorească, după cum se poate constata, chiar şi în condiţii de criză. Sunt sau nu bani la buget, tot trebuie dat cu mătura. Iar asta costă suficient bugetul public, dacă ne luăm după sumele pe care CJC şi Primăria Constanţa sunt dispuse să le aloce pentru acest gen de servicii.

Săraci, dar curaţi 

Aşa cum relatam într-o ediţie anterioară, CJC a organizat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru pentru serviciile de curăţenie şi întreţinere a sediilor din subordine. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, CJC este dispus să ofere pentru curăţenie, în următorii patru ani, nu mai puţin de 1.675.200 de lei fără TVA, adică aproape 20 de miliarde de lei vechi. Dintr-un calcul rapid reiese că operatorul care va face curăţenie va încasa cinci miliarde de lei vechi pe un singur an.   

De asemenea, într-o altă ediţie, arătam că şi Primăria Constanţa este în curs de încheiere a unui acord-cadru pentru servicii de curăţenie, pentru următorii trei ani. Suma pe care municipalitatea este dispusă să o ofere operatorilor care vor face curăţenie la sediile structurilor subordonate primăriei şi la cluburile pentru persoane vârstnice este mai mare. Mai exact, valoarea estimată a contractului pentru acordul-cadru este de 2.086.341,9 lei fără TVA, adică de aproximativ 25 de miliarde de lei vechi.

Revenind la contractul privind serviciile de curăţenie, atribuit de către CJC, pe 30 aprilie, firmei Herarconi, menţionăm că suma pe care instituţia judeţeană o plăteşte este de 55.671 de lei fără TVA, adică peste 660 de milioane de lei vechi. În anunţul de atribuire nu se specifică perioada pentru care s-a acordat acest contract, însă putem deduce că timpul prestării serviciilor este unul destul de scurt, având în vedere faptul că un calcul anterior a arătat că serviciile de curăţenie pentru sediile CJC costă cinci miliarde de lei vechi pe an.

Nu se vor mai face licitaţii

Având în vedere faptul că atât Consiliului Judeţean, cât şi Primăria Constanţa sunt în curs de încheiere a unui acord-cadru pentru serviciile de salubrizare, în următorii ani nu se vor mai organiza licitaţii pentru acest tip de prestaţii. Firmele selecţionate în urma licitaţiei pentru încheierea acordului-cadru vor presta aceste servicii în limita sumei stabilite în urma procedurii de achiziţie.

Potrivit „Consulting review", acordul-cadru - procedura de atribuire prevăzută de art. 142-150 din OUG nr. 34/2006 - este în acest moment o modalitate de colaborare mai puţin uzitată de autorităţile din România.

Prin această formă de colaborare, autorităţile, în urma organizării unei proceduri de achiziţie publică şi în funcţie de criteriile stabilite în documentaţia de atribuire, elaborează un clasament al operatorilor economici. Cu o parte dintre aceştia, clasaţi în primele locuri ale clasamentului, se încheie, pe perioadă determinată, un acord-cadru privind posibilitatea colaborării. Încheierea acestui document nu implică obligaţia autorităţii contractante de a achiziţiona lucrările, serviciile sau produsele ce au făcut obiectul procedurii de achiziţie, ci doar posibilitatea încheierii în viitor a unui contract, fără a mai organiza altă procedură de achiziţie publică.

Cine e număru' unu?

Ţinând cont de faptul că deschiderea ofertelor pentru acordul-cadru pentru serviciile de curăţenie la sediile CJC a avut loc pe 3 iunie, iar pentru salubrizarea sediilor subordonate Primăriei va avea loc pe 17 iulie - vinerea viitoare, vom afla în curând şi firma sau firmele care vor obţine contractele grase de la cele două instituţii, în următorii patru, respectiv trei ani. Dacă ţinem cont de datele anterioare, SC Herarconi este favorită în această cursă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii