Hobby-uri de parlamentar
Hobby-uri de parlamentar
Matei Brătianu are o pasiune pentru gătit
şi lectură Eduard Martin este un împătimit al raliurilor iar Maria Stavrositu
practică schi, înot şi echitaţie # Cam asta fac parlamentarii pe care ni i-am
ales în timpul lor liber
Viitorii parlamentari
ai Constanţei se laudă, în CV-urile lor, cu hobby-uri dintre cele mai
interesante pentru un politician cu prea puţin timp pentru propria persoană,
precum literatură, artă, muzică clasică ori chiar o preocupare deosebită pentru
gătit. Există câţiva însă, mult mai practici, pentru care raliurile,
motocicletele sau călătoriile reprezintă un remediu antistres.
Pe lângă activitatea cotidiană, fiecare
triumfător în cele 14 colegii uninominale are pasiuni şi hobby-uri dintre cele
mai deosebite, fie că sunt social-democraţi, liberali sau democrat-liberali.
Aceste alegeri le-au
oferit PD-L-iştilor ocazia să-şi demonstreze calităţile şi aptitudinile şi să
scoată partidul din conul de umbră, după scandalurile din vară. PD-L a reuşit
să dea patru parlamentari în acest scrutin: Mircea Banias - Senat, Constantin
Chirilă, Zanfir Iorguş, Maria Stavrositu - Camera Deputaţilor.
Conform informaţiilor
cuprinse în CV-urile lor, senatorul PD-L Mircea Banias este pasionat de
literatură, călătorii şi de maşini. Şi colegul său deputat, Constantin Chirilă,
fost consilier judeţean şi municipal, împărtăşeşte aceeaşi pasiune -
literatura, dar are în plus o înclinaţie pentru practicarea sporturilor, dar şi
pentru mediul politic. Fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş, deputat în
Colegiul 5, absolvent al Facultăţii de Mecanică, se pare, conform informaţiilor
evidenţiate în propriul CV, că are o înclinaţie deosebită pentru studiile în
domeniul securităţii şi apărării, absolvind Universitatea Naţională de Apărare
şi un master în acelaşi domeniu. Are şi pasiuni comune, precum practicarea
tenisului de câmp, lectura, călătoriile.
Singura doamnă
parlamentar PD-L, din Colegiul 10, are, după cum a evidenţiat în nenumărate
rânduri, o pasiune pentru matematică, formarea sa profesională fiind în
domeniul ştiinţelor fixe. Pe lângă acestea, a practicat baschet, gimnastică
ritmică, iar în prezent este pasionată de schi, înot, echitaţie, pe care, însă,
nu le practică regulat. „Sunt înnebunită după cunoaşterea altor culturi, am
văzut jumătate din Europa. Din adolescenţă îmi doresc să văd India", a conchis
Stavrositu.
PNL-iştii, mai
serioşi
Toţi cei trei
parlamentari liberali de Constanţa provin din medii academice deosebite şi au,
pe lângă activităţile cotidiene, şi hobby-uri comune. Mihai Lupu, deputat în
Colegiul 2, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice şi, până acum trei
zile, director general Oil Terminal, declară că are o înclinaţie pentru sport,
literatură şi autoturisme. Gheorghe Dragomir, deputat în Colegiul 1, nu are
înscris în CV-ul său niciun hobby. Ştiinţa exactă, expertiza contabilă par a
fi, însă, preocupările sale. Senatorului Puiu Haşotti, ales pentru a doua oară
în această funcţie, îi este recunoscută pasiunea sa deosebită pentru istorie,
arheologie, dovadă fiind şi nenumăratele tratate, studii şi articole scrise în
acest domeniu de activitate.
PSD-iştii - cu pasiuni selecte şi scumpe
Cu patru mandate de deputaţi şi unul de senator, social-democraţii constănţeni se clasează în fruntea topului şi în politică, şi la hobby-uri. Bijuterii de sute de mii de euro, obiecte de artă şi de cult şi motociclete, cu asta se laudă social-democraţii constănţeni.
Cristina Dumitrache, cel mai tânăr deputat constănţean ales în Colegiul 3, are, după cum este evidenţiat în propriul CV, studii peste hotare în domeniul artei, absolvind un curs de artă şi textile. Manuela Mitrea, deputat în Colegiul 8, este recunoscută pentru înclinaţia sa pentru artă, pietre preţioase sau obiecte de cult şi tablouri. Eduard Martin, unul dintre cei mai bogaţi deputaţi de Constanţa, aflat la al doilea mandat, în Colegiul 6, are o pasiune deosebită pentru sporturile extreme, raliuri şi motociclete. După cum arată declaraţia sa de avere, Martin are deja trei motociclete şi un ATV.
Antonella Marinescu, deputat în Colegiul 9, declară, pe pagina sa de Internet, că marea sa pasiune din copilărie este chitara, dar şi sporturile extreme. „Îmi plac sporturile extreme pe apă, îmi place să mă aventurez cu ATV-ul prin locuri sălbatice, fie la munte sau mare, fie zăpadă sau nisip".
Cu motocicleta în parlament
Fratele primarului, Alexandru Mazăre, ales senator în Colegiul 3, îşi declară, cu mândrie, pasiunea sa pentru fotbal, schi, istorie, literatură şi muzică clasică. Colegul său de la Senat, Nicolae Moga, fost pilot de aviaţie, îşi păstrează trendul pasiunilor sale deosebite, motocicletele, ATV şi schiul. „O să mă duc la parlament pe motocicletă", a declarat Moga.
Unul dintre cei nou intraţi în Parlament, Matei Brătianu, a evidenţiat că preocupările sale de până acum se vor schimba o dată cu începerea activităţii politice. Printre hobby-urile sale, comune de altfel, se numără lectura, în special beletristica rusă, dar şi călătoriile. Comparativ cu colegii săi din PSD, Brătianu se declară un împătimit al gătitului şi, mai mult, cu o pasiune deosebită pentru flori.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp