Hotărârea CJC 189/2010 este nelegală Nicuşor a făcut reorganizarea instituţiilor de spectacole constănţene aplicând greşit OUG 63/2010
Hotărârea CJC 189/2010 este nelegală:Nicuşor a făcut reorganizarea instituţiilor de spectacole constănţene
22 Jan, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1012
Marime text

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat ieri în dosarul 9564/118/2010, care avea ca obiect anularea HCJ 189/2010 privind reorganizarea prin absorbţie a instituţiilor de spectacole, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a organigramei şi statului de funcţii a noii entităţi, adoptată de Consiliul Judeţean Constanţa în şedinţa din luna iulie, apreciind hotărârea ca nelegală.
Decizia instanţei a survenit ca urmare a demersului prefectului Claudiu-Iorga Palaz, care, în luna august a anului trecut, s-a adresat Secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, solicitând anularea hotărârii 189/2010. Potrivit acesteia, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa şi Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa urmau să fie absorbite de Teatrul de Stat Constanţa. Prefectul a atacat hotărârea pentru că CJC a aplicat în mod greşit Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, neţinând cont nici de precizările explicite ale Ministerului Administraţiei şi Internelor cu privire la instituţiile de cultură ce intră sub incidenţa acestei ordonanţe. Prefectul a declarat: "În mod normal, Nicuşor Constantinescu ar fi trebuit să revoce această hotărâre când i-am adus la cunoştinţă că încalcă legislaţia". "Dacă nu ar fi fost anulată în instanţă, ar fi produs efecte dramatice, afectând grav calitatea actului cultural şi aducând o lovitură grea artiştilor, cei care reprezintă o emblemă a oraşului nostru şi care prin spectacolele lor au făcut să răsune aplauze pe marile scene ale Europei", a mai adăugat prefectul.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii