Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În campanie la Constanța Europarlamentarul Norica Nicolai, despre reforma politicii agricole (galerie foto)

ro

08 May, 2014 00:00 2466 Marime text
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal a organizat, ieri, o dezbatere pe tema reformei Politicii Agricole Comune 2014 - 2020 și a impactului ei asupra României. Acțiunea s-a încheiat cu o conferință de presă susținuță de europarlamentarul liberal Norica Nicolai, alături de care s-au aflat Gheorghe Dragomir, președintele PNL Constanța, și Puiu Hașotti, liderul senatorilor PNL. Aceștia au vorbit atât despre reforma politicii agricole, dar și despre nivelul la care se află politica și Justiția din România zilei de astăzi.
Despre subiectul principal al zilei, noua reformă a Politicii Agricole Comune 2014 - 2020, reprezentanții PNL susțin că aceasta este una extensivă, cu implicații majore în rândurile agricultorilor români, dar și cu potențiale beneficii. Perioada menționată aduce atât modifcări ale plăților directe și ale subvențiilor din agricultură, cât și măsuri noi de agromediu, cu impact semnificativ asupra fermierilor români.

„Aceasta este a treia conferință organizată pe aceeași temă, la care participă fermieri, oameni de afaceri și tineri investitori, pentru a facilita accesul la Fondurile Europene”, a declarat Norica Nicolai. „În România există un blocaj major în accesarea acestor fonduri din cauza birocrației. Se blochează astfel și accesul la locuri de muncă și la dezvoltare comunitară”, a mai adăugat aceasta. Europarlamentarul a atras atenția și asupra faptului că, până în luna august, proiectul de viziune pentru Acordul de parteneriat trebuie depus la Uniunea Europeană și, contrar declarațiilor făcute de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu reprezentanții Guvernului, potrivit cărora proiectul a fost trimis, în urma verificărilor s-a constatat că acesta lipsește din baza Uniunii Europene. „Comisia este foarte nemulțumită de faptul că nu au fost consultate societatea civilă și asociațiile profesionale. Guvernul minte și refuză să colaboreze”, a declarat Norica Nicolai.
 
Umează o unificare a dreptei?

Întrebată despre o posibilă unificare a dreptei politice din România, europarlamentaul liberal a declarat că nu va exista un asemenea eveniment, deoarece nu există partide care au o orientare politică de dreapta bine definite. „Dreapta în România o reprezintă PNL. N-am să cred niciodată într-o dreaptă care se culcă seara socialistă și se trezește dimineața populară”, a fost răspunsul Noricăi Nicolai, adăugând că situația politică din România în acest moment se află într-un continuu regres. „Nu am văzut o precaritate morală politică mai mare ca în aceste alegeri! Nu avem o dezbatere reală pe chestiuni care sunt foarte serioase pentru România și Uniunea Europeană, avem tot felul de discuții despre tricouri și parașute. Asta este emblema regresului clasei politice”, a mai adăugat europarlamentarul PNL.
Puiu Hașotti, liderul senatorilor PNL, a susținut afirmațiile Noricăi Nicolai, adăugând că „nu există nicio problemă în a fi mai multe partide de aceeași orientare politică fără ca ele să fie unificate”.
 
„Trebuie să gândim o reformă reală a Justiției din României”
 

„Cu cât i s-a acordat mai multă atenție și s-a dorit o reformă a ei, cu atât i s-au creat mai multe probleme”, a afirmat Norica Nicolai referitor la starea actuală a Justiției din România. Amintind abordările diferite ale acelorași cazuri, arestarea unor judecători și procurori, dar și procese care se întind și până la cinci ani, europarlamentarul liberal a declat: „Trebuie să gândim o reformă reală a Justiției în România” .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii