Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În PNL, cotizaţia începe de la 3 lei şi poate ajunge până la câteva sute de lei. Liberalii se feresc să spună cât „plătesc“ la partid. Noi am aflat!

ro

21 Mar, 2017 00:00 9590 Marime text
Liberalii care nu şi-au plătit cotizaţia nu vor putea candida la nicio funcţie în partid, nici nu vor putea vota.
 
Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL a modificat regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene în sensul că membrii de partid care nu şi-au plătit cotizaţia nu vor putea candida la nicio funcţie în cadrul alegerilor interne şi nici nu vor putea fi delegaţi în cadrul conferinţelor judeţene sau la Convenţia Naţională a PNL, în cadrul cărora vor fi alese conducerea centrală şi conducerile locale ale formaţiunii.
 
Modificarea adusă Regulamentului PNL prevede că membrii care au datorii faţă de partid nu vor putea participa, nici ca alegători, nici în calitate de candidaţi, la alegerile interne care vor avea loc în următoarele luni în PNL. Mai exact, interdicţia îi vizează pe liberalii care nu şi-au plătit cotizaţia începând cu luna iulie 2016. Totuşi, dacă vor să participe la alegerile interne din partid, membrii PNL îşi pot plăti cotizaţiile restante până la începutul procesului electoral intern.
 
„Cotizaţia minimă în PNL pentru membrii care nu au funcţii în partid sau în administraţie este de 3 lei pe lună“, spune preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. Membrii Biroului Politic Judeţean pot plăti până la 250 de lei pe lună, în funcţie de posturile deţinute în cadrul BPL, afirmă şi Septimiu Bourceanu, secretar general al liberalilor constănţeni.
 
Consilierii locali şi judeţeni care fac parte din Biroul Local, respectiv Biroul Judeţean plătesc o cotizaţie echivalentă cu 1/3 din indemnizaţia de ales local.
 
Conform deciziei Biroului Politic Judeţean, explică un ales local liberal, s-au stabilit următoarele: „Membrii Biroului Permanent Judeţean plătesc 250 de lei, membrii Biroului Permanent Local - 200 de lei, iar dacă eşti consilier judeţean, respectiv local, plăteşti în plus 1/3 din indemnizaţie“.
 
Pensionarii achită doar un leu, contravaloarea cotizaţiei lunare la partid.
 
Deputatul Robert Boroianu spune, la rândul său, că, pentru orice membru de partid, indiferent de funcţie, cotizaţia ar fi aceeaşi… 3 lei! „Cotizaţia este 3 lei, diferenţa o reprezintă contribuţia, iar cuantumul ei este stabilit prin vot, de fiecare birou.“

 
Preşedintele filialei, Gheorghe Dragomir, spune că el plăteşte 500 de lei lunar cotizaţie/contribuţie la partid, iar parlamentarii, 1.000 de lei/lunar.
 
Potrivit unui alt liberal, cei 3 lei se repartizează astfel: un leu rămâne la organizaţia de bază, unul la organizaţia judeţeană şi un altul merge către puşculiţa centrală. Probleme sunt în cazul liberalilor care sunt membri în ambele birouri, iar aceştia sunt dezorientaţi când vine vorba de plata cotizaţiei: ori la municipiu, ori la judeţ.
 
Decizia BPN vine în contextul datoriilor de peste şase milioane de euro pe care le are în prezent partidul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii