Încă un parlamentar constănţean vine în sprijinul propunerii legislative a lui Alexandru Bajdechi „Ne «vedem» cu proiectul de lege în comisii“
Încă un parlamentar constănţean vine în sprijinul propunerii legislative a lui Alexandru Bajdechi: „Ne «vedem»
31 Dec, 2014 10:01
ZIUA de Constanta
3027
Marime text
În perioada 2005-2011, înainte ca Legea Educaţiei naţionale să fie modificată, elevii aveau drept de vot în CA-ul liceelor şi al şcolilor postliceale. De câţiva ani însă, lege nu mai este valabilă. În prezent există câteva iniţiative care implică reacordarea dreptului de vot al elevilor în Consiliul de Administraţie al instituţiilor de învăţământ. Nouă propunere legislativă a fost redactată de Alexandru Bajdechi, în prezent student în Anul I la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa. „Nu este pentru prima dată când introducem asemenea modificări la Legea Educaţiei, fiind o dorinţă mai veche a elevilor, încă de la adoptarea noii Legi a Educaţiei (n.r. adoptată în 2010, intrată în vigoare în 2011). Ne dorim să revenim la situaţia de dinaintea adoptării legii, anume ca în Consiliul de Administraţie să participe un reprezentant al elevilor cu drept de vot”, a explicat Bajdechi.
Până nu demult, propunerea lui Bajdechi era susţinută de deputatul independent Mihai Tararache, deputatul PNL Dănuţ Culeţu şi deputatul independent Remus Cernea. Astăzi, încă un parlamentar de Constanţa dă de înţeles că va susţine acest proiect. Nu înainte însă de „a-l urechea “pe tânărul student constănţean: „«Am discutat cu parlamentari din toate partidele politice»... La Constanţa - 3 deputaţi, dintre care doi independenţi. 2. Dacă la Constanţa, proiectul de lege este susţinut de 3 deputaţi, restul de 13 deputaţi şi 6 senatori nu susţin sau nu au fost întrebaţi/contactaţi? 3. Dacă reprezentantul elevilor trebuie să aibă 18 ani, practic aceasta candidatură trebuie să fie asumata obligatoriu de un elev de clasa a 12-a (eventual a 11-a). Un elev foarte bun de clasa a 10-a mai are vreo şansă să fie ales? 4. Mult succes la dezbaterile «adunărilor poporului»!“, îi transmite senatorul UNPR Marian Vasiliev lui Alexandru Bajdechi într-un comentariu la o postare de pe o pagină de socializare. „Oricum, vă felicit pentru iniţiativa şi pentru modul elaborat în care vă susţineţi propunerea. Ne " «vedem» cu proiectul de lege în comisii“, îi mai transmite senatorul Marian Vasiliev lui Bajdeschi.
În sprijinul lui Alexandru Bajdechi vine un alt fost membru al Consiliului Elevilor, lider al Asociaţiei Tinerii Europeni Pentru România, Marius Ghincea: „Proiectul de lege a fost depus destul de rapid, nu cred că a fost suficient timp pentru a merge la toți deputații și senatorii. Proiectul și listele pentru semnături au fost trimise și prin intermediul grupurilor parlamentare, dar uneori și individual. Din păcate nu am ajuns la toți parlamentarii din Constanța, deși a fost un deziderat. Cât despre vârsta elevului membru în CA, a trebuit să ne conformăm art. 211 din Codul Civil, acesta stipulând că nu pot face parte din organele administrative ale pers. juridice cei fără capacitate deplină de exercițiu, care se obține la 18 ani“ a precizat acesta din urmă.
Despre acest subiect puteţi citi mai multe detalii şi aici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii