Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:12 01 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep licitaţiile privind construirea Centrului de tineret şi a şoselei de centură Dumitru Chiru a fost învestit în funcţie

ro

30 Jun, 2012 02:31 2469 Marime text
lumina.jpgPrimarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a depus ieri jurământul. În aceeaşi zi a fost ales viceprimar al localităţii Ioan Roman, el fiind susţinut cu unanimitate de voturi, toţi cei 15 consilieri locali acordându-i sufragiile.

Dumitru Chiru (USL) a fost reconfirmat în funcţia de gospodar-şef al comunei Lumina, cu 71,63% din voturile valabil exprimate. Primarul a depus ieri jurământul pentru învestirea în funcţie în faţa Consiliului Local nou constituit. După momentul depunerii jurământului de către Dumitru Chiru a fost votat în funcţia de viceprimar Ioan Roman. Acesta este membru PNL şi a fost viceprimar şi în perioada 2008 - 2012, alături de social-democratul Dumitru Chiru, primar reales. De asemenea, Ioan Roman a fost între anii 2004 şi 2008 primarul localităţii Lumina. Noul Consiliu Local Lumina este format din şapte membri PSD, trei membri PNL, doi membri PDL, doi PP-DD şi un membru PER. De la PSD au fost validate candidaturile următorilor social-democraţi: Ştefana Zanfir, Ionuţ Dănciulescu, Gabriel Ostache, Mariana Beju, Petrică Micu Blănaru, Cornelia Dorobanţu şi Ion Cornel Preda. De la PNL au fost învestiţi în funcţia de consilieri locali Ion Roman, Belcea Onorică şi Nicoleta Pîrvu. De la PDL au intrat în noul CL Lumina Gabriel Pîslaru şi Beşliu Gheorghe. PER este reprezentat în CL Lumina de Eugen Cojanu, în timp ce PP-DD îi are pe Paraschiv Bucur şi pe Ion Bogdan.

Primarul va promova proiectele privind dezvoltarea comunei alături de noua echipă

Primarul Dumitru Chiru a precizat că are încredere în noul Consiliu Local, fiind convins că toţi consilierii se vor implica să promoveze proiectele privind dezvoltarea comunei. Şeful autorităţii locale a menţionat că într-o săptămâna de zile va începe licitaţia publică pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de construcţia cu fonduri europene a unui Centru de tineret la Lumina. O altă licitaţie va fi iniţiată pentru realizarea şoselei de centură Ovidiu-Lumina-Năvodari, de asemenea cu finanţare de la Uniunea Europeană. Primarul Dumitru Chiru a explicat că în curând va avea loc inaugurarea reţelei de canalizarea la Lumina, sistem amenajat pe o distanţă de 60 de kilometri. Lucrarea a fost finalizată în procent de 95%, a mărturisit Dumitru Chiru. Un alt proiect important pentru localitate îl reprezintă realizarea reţelei de alimentare cu apă la Sibioara.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii