Instanta i-a dat castig de cauza lui Mazare in privinta taxelor
Instanta i-a dat castig de cauza lui Mazare in privinta taxelor
19 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
991
Marime text
Edilul Constantei, Radu Mazare: "Mereu am spus ca am incredere in justitie, mai ales in magistrati si judecatori" * Constantenii care au masini achizitionate in leasing au nevoie de permise de libera trecere pentru accesul in Mamaia
Curtea de Apel Constanta a decis, ieri, printr-o hotarare definitiva, ca taxele speciale impuse de Consiliul Local Municipal Constanta sunt legale si pot fi percepute de la turisti si agenti comerciali. Cele cinci biruri sunt percepute pentru accesul in statiunea Mamaia, trama stradala, irigatii spatiilor verzi, cresterea gradului de liniste si siguranta in desfasurarea activitatilor economice si amplasarea statiilor fixe pentru telefonia mobila. Prefectul Danut Culetu a atacat decizia Tribunalului Constanta, prin care se hotarase ca taxele instituite de municipalitate sunt in conformitate cu legea. Fericit, edilul Constantei, Radu Mazare, a declarat ieri, in conferinta de presa, ca taxele vor fi aplicate incepand de vineri. Turistii vor plati pentru o intrarea in statiunea Mamaia trei lei pe zi. Un abonament pentru 24 ore costa patru lei, pentru o saptamana 23 lei, iar pentru intreg sezonul estival 246 lei. "Banii incasati din taxa pentru acces in statiunea Mamaia au destinatie exacta si sunt folositi la activitatile care urmeaza sa creasca gradul de atractivitate al statiunii: spectacole in piatetele de la Perla si Cazino", a spus Mazare, adaugand ca va fi finantat si concursul de barci de mare viteza, Class One. Taxa de crestere a gradului de liniste si siguranta este perceputa agentilor economici si constituie venit cu destinatie speciala, pentru reintroducerea in intersectii a gardienilor sau agentilor de paza, asigurarea sigurantei turistilor din Mamaia si supravegherea parcurilor si locurilor publice. "Pentru spatii de pana in 150 de metri patrati se incaseaza 538 lei pe an, iar pentru cele mai mari, 1000 lei pe an", a mai spus Mazare, adaugand ca suma nu este foarte mare. Salsa si Aero Grand Pix Tot din taxa de acces in Mamaia se intentioneaza finantarea unei competitii speciale „Aero Grand Prix“. Seful Primariei Constanta sustine ca, anul acesta, va fi vorba doar despre o demonstratie, urmand ca, de anul viitor, concursul sa fie parte a Competitiei Mondiale. Spectacol se desfasoara pe mare si este oferit de avioane speciale, pilotate de fosti piloti de vanatoare. „Demonstratia ar putea incepe de la Tuzla. Trebuie sa gasim o nava pe care sa o bombardeze“, spune Mazare, adaugand ca show-ul este spectaculos si implica foarte multe acrobatii. Si cum Mazare nu a fost sigur ca justitia ii va da dreptate, spectacolele din acest an nu vor fi asigurate de dansatorii de samba, ci de diverse trupe. „La anul, ne gandim sa aducem o trupa de salsa, cu mai mult talent si mai exotica, din Columbia sau Venezuela“, a mai precizat Mazare. Bun cum este, primarul a mai spus ca „se mai gandeste“ daca actioneaza in instanta Prefectura pentru prejudiciul cauzat de suspendarea birului. „Am pierdut 60 de miliarde anul acesta. Acum trebuie sa ne gandim ce facem in viitor“, a explicat el in final. In ceea ce priveste taxele de colectare a deseurilor colective si cresterea cuantumului pe mijloacele de transport pe apa, modificarile legislative aparute intre timp au dus implicit la intrarea lor in legalitate.Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii