Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instituirea „Zilei Părinților de Îngeri” și decontarea a 10 ședințe de consiliere psihologică pentru aceștia a trecut în unanimitate de Senat

ro

11 Dec, 2023 20:18 1011 Marime text





 
  • Astăzi, inițiativa legislativă a deputatei de Constanța Cristina Rizea, care propune instituirea Zilei Părinților de Îngeri pe data de 15 octombrie și decontarea a 10 ședințe de consiliere psihologică pentru părinții în primele 6 luni de la data decesului a obținut unanimitate la Senat (105 din 105).
 

„Le mulțumesc enorm de mult colegilor din Senat pentru votul lor. Avem nevoie de o zi a conștientizării, o zi în care să căutăm alinare, chiar dacă știm că ea nu vine aproape deloc. Avem nevoie de programe de asistență pentru părinții de îngeri și pentru familiile acestora, de resurse și servicii dedicate lor. Cele 10 ședințe de consiliere gratuită pentru părinți sunt un început și sper să aducă puțină iertare, lumină și speranță în sufletele celor care au trecut printr-o astfel de tragedie”, a declarat Cristina Rizea, co-inițiatoare și deputată de Constanța.

 
Asigurarea ședințelor de consiliere psihologică este un efort minimal din partea statului, dar care pentru beneficiari poate face diferența dintre o viață normală și una definitiv traumatizată. Efectele unui astfel de eveniment traumatizant includ depresia, anxietatea, schimbările în relațiile sociale, dezvoltarea unor mecanisme de adaptare nesănătoase și tulburarea de stres posttraumatic.
 

„Aceste efecte sunt adesea subestimate, înțelese greșit sau trecute cu vederea și numai profesioniștii din domeniul psihoterapiei ar putea contribui decisiv la redresarea emoțională resimițită de enorma pierdere. Adoptarea de către Parlamentul României a acestei inițiative legislative ar reprezenta un ajutor de care nimeni nu-și dorește să aibă nevoie, însă care este necesar atunci când un părinte resimte cel mai dureros sentiment: pierderea propriului copil”, a adăugat Rizea. 
 

 Inițiativa legislativă a fost depusă alături de Laura Vicol, deputată PSD, și urmează acum să fie dezbătută în Comisiile Camerei Deputaților, unde la final va avea loc votul de adoptare în plen.
 
Citește și
Farmaciile ar putea fi amplasate la distanță de minim 500 metri una față de cealaltă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii