Iorguş - „Externalizarea serviciilor sociale ar reduce cheltuielile bugetare"
Iorguş - „Externalizarea serviciilor sociale ar reduce cheltuielile bugetare"


Alături de parlamentarul Iorguş, propunerea mai este semnată de alţi patru deputaţi, doi de la PDL, unul de la PSD şi unul de la PNL. Iniţiativa legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor pe 16 decembrie 2010, iar în prezent se află la Senat.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de act normativ creează
cadrul legislativ necesar pentru furnizarea de servicii sociale de
calitate
pentru toate categoriile de beneficiari aflaţi în situaţii de
dificultate sau de risc, în condiţii de eficienţă şi eficacitate
sporite, stimulând în acelaşi timp incluziunea socială a tuturor
grupurilor vulnerabile. Iniţiatorii mai precizează că autorităţile
publice nu se achită întotdeauna corespunzător de obligaţia stipulată în
Constituţie privind asigurarea unor servicii de protecţie şi
asistenţă socială, motivul fiind adesea infrastructura învechită,
aparatul administrativ supraîncărcat şi lipsa de resursă umană
specializată. În plus, motivează parlamentarii, costurile cu asistenţa
socială ocupă o pondere însemnată în economia unităţilor
administrativ-teritoriale.
Deputatul Zanfir Iorguş ne-a declarat că externalizarea serviciilor sociale ar însemna o creştere a calităţii lor şi, în acelaşi timp, o reducere a cheltuielilor. „Statul este un administrator prost. O externalizare a unui serviciu reduce cheltuielile şi risipa. De exemplu, la o cantină administrată de primărie, să zicem, personalul poate fi supradimensionat. În plus, ştim cu toţii că obiceiul este să se mai facă şi câte o nuntă acolo, ceea ce ar însemna diminuarea porţiilor beneficiarilor. În cazul externalizării unui astfel de serviciu, nu se va întâmpla aşa ceva, întrucât prestatorii de servicii sociale vor fi acreditaţi în acest sens", a precizat deputatul PDL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- johnn 18 Feb, 2011 01:07 da bah hotule vinde tot