Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:05 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iorgus si Tusac, in aceeasi hora (galerie foto)

ro

26 Jan, 2009 01:42 1543 Marime text
Mangalia_3.jpgZiua Unirii Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost sărbătorită la Mangalia fără fastul obişnuit. Pe platoul din faţa Centrului Cultural au fost prezenţi reprezentanţi ai partidelor politice, alături de cei ai administraţiei locale. Aceştia nu au fost într-un număr impresionant, poate şi pentru că, la Mangalia, faţă de celelalte localităţi din judeţ şi din ţară, s-a „mers" pe principiul unei zile de sărbătoare şi nu de depunere de coroane. Aşa se face că singurele formaţiuni care au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor au fost PD-L şi PNL.
După alocuţiunea comandantului Garnizoanei şi a primarului Mangaliei - care se pare că a fost ceva mai „pătruns" de solemnitatea momentului, îndemnând toţi cetăţenii la dialog -, cei prezenţi au fost chemaţi să încingă o horă pe platou. Iar în horă s-au prins şi cei doi rivali locali - deputatul Zanfir Iorguş şi primarul Mihai Tusac. Cei doi s-au ignorat atât pe parcursul ceremonialului dedicat Unirii, cât şi în timpul horei, deşi au fost aproape unul de celălalt.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii