Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Kelemen Hunor „Ciolacu intră în turul doi categoric! Elena Lasconi ar putea să fie o surpriză în turul doi“

ro

20 Aug, 2024 20:23 862 Marime text
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că nu este surprins de anunţul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a candida la Preşedinţia României şi că îl vede categoric pe liderul social-democrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, acolo unde Elena Lasconi, şefa USR, ar putea fi un o surpriză, conform Agerpres.ro

"Eu sunt convins că această intenţie (a lui Marcel Ciolacu, n.r.) va fi confirmată la Congresul PSD. Nu e o surpriză, cel puţin pentru mine, fiindcă era logic ca preşedintele PSD să fie şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Din punct de vedere politic, aproape e singura posibilitate ca în această competiţie să intre preşedintele partidului, prim-ministrul, şi de aceea nu cred că cineva a fost foarte surprins de această intenţie (...). Merg doar pe matematică după ce văd în acest moment şi nu intru în alte speculaţii: Ciolacu intră în turul doi categoric şi doamna Lasconi este persoana care va putea să fie o surpriză în 2024 într-un tur doi. Cel puţin aşa văd eu. Deci ea are un potenţial şi are şi resursele umane necesare, resursele interioare, pentru a veni pe locul doi. Cam asta văd eu în acest moment şi după aceea, sigur, vom mai vedea", a declarat Kelemen Hunor.


Liderul UDMR consideră "absolut firesc" ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, la fel cum au procedat şi celelalte partide care au anunţat candidaţi.

"Era firesc să existe aceste decizii, fiindcă liderul de partid îşi asumă această candidatură. Şi la USR şi la AUR şi probabil că aşa se va întâmpla şi la PNL, unde deja toată lumea ia candidatura domnului Ciucă ca pe ceva decis, fiindcă nu umpli toată ţara cu panouri, de trei luni de zile, fără să candidezi. Care ar fi raţionamentul? Şi din acest punct de vedere eu cred că urmează şi anunţul PNL-ului cu preşedintele Ciucă candidat la prezidenţiale", a spus Kelemen Hunor.


Preşedintele UDMR a arătat că acum toată lumea aşteaptă eventualul anunţ de candidatură din partea lui Mircea Geoană, pe care îl vede ca pe "un fel de Godot".

"Toată lumea aşteaptă anunţul domnului Geoană, e un fel de Godot domnul Geoană, toată lumea aşteaptă să vină şi să facă un anunţ. Încă n-a venit, să vedem dacă va veni. Nu ştiu, nu-mi dau seama fiindcă el nu are un partid şi el a mai fost candidat la prezidenţiale. Deci din acest punct de vedere sigur că are şi o experienţă deja, că a fost candidat, că a fost lider politic, preşedinte de partid, preşedinte al Senatului, dar are şi un handicap politic: nu are partid. Eu cred că Elena Lasconi poate să fie o surpriză, dar eu îl văd Ciolacu în turul doi fără nicio problemă", a precizat liderul UDMR.


În privinţa viitorului candidat al UDMR la Preşedinţia României, Kelemen Hunor a precizat că acesta va fi nominalizat în data de 6 septembrie.

"Pe 6 septembrie vom anunţa candidatul la Preşedinţie. În cazul nostru, pe de o parte, e logic să fie preşedintele candidat la prezidenţiale, dar am avut şi alte soluţii pe parcursul anilor - când domnul Frunda nu era preşedintele UDMR, iar pe de altă parte, când am candidat eu prima dată şi nu eram preşedintele UDMR-ului. Şi noi, din acest punct de vedere, sigur că avem un alt deziderat decât partidele mari, care fiecare doreşte să intre în turul II şi să câştige alegerile prezidenţiale. Dar vom avea un candidat, asta este 100%. Persoana va fi nominalizată pe data de 6 septembrie", a conchis Kelemen Hunor.

Agerpres.ro 

Citește și: 

Marcel Ciolacu candidează pentru funcția de președinte al României! (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii