Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Ludovic Orban a fost desemnat în funcţia de premier al României

ro

15 Oct, 2019 17:03 2009 Marime text
În urmă cu puţin timp, preşedintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

Aceata a anunțat numele noului prim-ministru. Acesta este Ludovic Orban, președintele PNL.

Anunțul a fost făcut în urma unei noi runde de consultări cu șefii partidelor de opoziție.

Vă prezentăm în continuare textul declarației de presă:

Președintele României, Klaus Iohannis: 

Bună ziua!

Acum puține zile a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul pesedist și este foarte bine așa, fiindcă PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc. Acest lucru a fost, până la urmă, constatat de toate partidele din opoziție și în acest fel a fost posibilă moțiunea de cenzură care a fost un real succes pentru opoziție.

După consultările cu partidele politice parlamentare și formațiunile politice parlamentare, am tras concluzia pe care am spus-o și după prima rundă de consultări, că se conturează un guvern în jurul PNL. Repet ce am spus atunci: PNL a fost singurul partid care a venit la consultări și a spus direct că sunt dispuși, chiar dacă este foarte dificil, să își asume guvernarea în această perioadă de tranziție, fiindcă despre asta vorbim, de o perioadă de tranziție. Guvernul care va fi instalat în săptămânile următoare va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare.

Și dacă veni vorba despre alegerile parlamentare, repet, personal cred că alegerile anticipate sunt o soluție foarte bună, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eșuat este o zi pierdută pentru România, un risc pentru români. Așadar, am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, președintele celui mai mare partid din opoziție, promotorul principal al moțiunii de cenzură. Așa este democratic corect, așa se va întâmpla.



În continuare sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se ajunge la o soluție satisfăcătoare bună pentru români și România, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern, pentru a putea îndeplini câteva sarcini care sunt în așteptare: organizarea alegerilor prezidențiale, elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020, închiderea bugetului pe anul 2019, dar și multe alte lucruri aștept de la Guvernul Orban şi sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziție de succes, fiindcă asta ne dorim cu toții. Sigur, am discutat mult în zilele care au trecut și ce trebuie să facă guvernul și ce poate să facă guvernul. Situația nu va fi simplă deloc, fiindcă poziția în Parlamentul României este atât cât am văzut-o la moțiunea de cenzură și va fi destul de greu de negociat proiecte legislative complicate, cum va fi, de exemplu, legea bugetului pentru anul 2020, dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de toate aceste chestiuni și în acest sens îi dau cuvântul domnului Ludovic Orban, prim-ministru desemnat, vă rog!

Prim-ministrul desemnat al României, Ludovic Orban: 

Excelența dumneavoastră, domnule Președinte,

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată pentru a forma un Guvern într-o situație dificilă pentru România.


Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate, în numele Partidului Național Liberal și garantez că voi pune toată experiența, toate cunoștințele, toată energia de care dispun în slujba servirii interesului public.

Asumarea răspunderii formării Guvernului într-un moment în care țara are nevoie de o guvernare stabilă și competentă, este ceea ce ne definește în acțiunea noastră publică. În acest moment, românii, se uită cu speranță, cu încredere și au așteptări mari din partea noastră.

Vom da românilor ceea ce așteaptă de la noi și ceea ce așteaptă de la un Guvern normal și anume cinste, competență, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru marile probleme cu care se confruntă România astăzi.

Principalele priorități ale Guvernului pe care îl voi prezenta Parlamentului în vederea investiturii sunt: refacerea echilibrelor macroeconomice și corectarea măsurilor economice, care au lovit mediul de afaceri și care au afectat milioane de angajați din mediul privat, restructurarea amplă a aparatului guvernamental, simplificarea administrativă, readucerea competenței și profesionalismului în funcționarea instituțiilor publice și, de asemenea, digitalizarea administrației pentru a crește calitatea serviciilor către cetățeni.

Acordarea unei atenții serioase și considerarea ca prioritare a tuturor obiectivelor de investiții, atât în infrastructura de transport, cât și în toate celelalte infrastructuri, infrastructura de sănătate, infrastructura de educație și în celelalte domenii publice în care este nevoie majoră de investiții. Consolidarea parcursului european al României și a poziției României la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu Pactul pe care Partidul Național Liberal l-a semnat la inițiativa Președintelui României. De asemenea, respectarea tuturor rigorilor în ceea ce privește statul de drept. Respectarea cu sfințenie a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea unei independențe reale a Justiției în România, readucerea instituțiilor statului, a instituțiilor guvernamentale în slujba cetățeanului și nu în slujba politrucilor care sunt puși temporar să conducă.

Am încredere în toți partenerii care au fost alături de noi în atingerea obiectivului major de a pune punct guvernării PSD și sunt convins că vom găsi discernământ, deschidere și interes pentru servirea cetățeanului în toate discuțiile pe care le vom purta ulterior, pentru că orice zi în întârzierea învestirii acestui Guvern, înseamnă menținerea PSD la putere și menținerea în funcție a Guvernului Dăncilă, care a fost demis prin moțiune de cenzură, care nu mai are nicio legitimitate și pe care aproape niciun român nu mai dorește să îl vadă exercitând puterea.

Președintele României, Klaus Iohannis:

Mulțumesc, domnule Prim-ministru desemnat! Vă doresc mult succes, inspirație în formarea guvernului și în negocierea voturilor pentru învestitură!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii