Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:52 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mangalia, taxe si impozite majorate sau in premiera

ro

05 Jan, 2009 03:11 2117 Marime text
primaria_mangalia1.jpgUnul dintre proiectele de hotărâre ce ar fi trebuit aprobate (sau nu) de către consilierii locali din Mangalia, la finele anului trecut, vizează stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul care tocmai a început. Nimic neobişnuit în proiectul de hotărâre înaintat de primarul oraşului, în afara unei serii întregi de taxe şi impozite în premieră, care nu se ştie în ce grad îi va mulţumi atât pe contribuabilul obişnuit, cât şi pe agenţii economici.

Potrivit legii, localnicii care vor plăti impozitul pe clădiri, pe terenuri şi pe mijloacele de transport până pe 31 martie vor beneficia de o bonificaţie de 10%. Construcţiile reevaluate vor fi impozitate cu 1,5%, în timp ce cele nereevaluate, cu 7,5%, iar asociaţiile nonprofit şi organzaţiile umanitare vor beneficia de reducerea de până acum, trebuind să achite 0,25% în cazul clădirilor reevaluate şi 5% cele nereevaluate.
Spectacolele de teatru, operă, operetă sau cinematografice vor fi impozitate cu 2% din vânzarea biletelor, festivalurile, concursurile, cenaclurile - cu 5% din vânzarea biletelor, videotecile - cu 0,06 lei/mp/zi, iar discotecile - 0,16 lei/mp/zi. Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism este de la 4 lei (în cazul unor construcţii de până la 150 de metri pătraţi) şi până la 10 lei plus 0,01%/mp pentru fiecare spaţiu ce depăşeşte 1.000 de mp. Taxa pentru prelungirea certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire este de 30% din valoarea taxei iniţiale.
Taxele pentru producătorii agricoli vor fi de la 10 lei (pentru suprafeţe de până la un hectar) şi de 57 de lei (în cazul terenurilor de 5-10 hectare). Tot 57 de lei va fi şi eliberarea certificatului de producător pentru produse animaliere şi apicole.

Taxa hotelieră - majorată şi unică pentru toate unităţile

Restaurantele, cluburile de noapte, cârciumile, fast-food-urile vor achita, anual, o taxă de 1.500 lei
, iar aceleaşi localuri cu program non-stop - 3.000 lei/an. După cum promitea, în urmă cu câteva săptămâni, edilul local Mihai Claudiu Tusac, unităţile sezoniere vor fi taxate în mod diferit, în funcţie de perioada în care sunt deschise, cu aşa-numita „Taxă Robin Hood".
Astfel, unităţile care sunt deschise începând cu 1 mai vor avea de achitat o taxă de 750 de lei, cele care deschid în cursul lunii mai - 2.000 de lei, cele care încep activitatea între 1 şi 15 iunie - 2.500 de lei, iar cele care deschid ulterior datei de 15 iunie - 3.000 de lei. Cafenelele, barurile, berăriile, tonetele de îngheţată, unităţile de pregătire a hranei la pachet cu activitate permanentă vor achita 1.000 lei. Însă, în cazul celor care au activitate sezonieră, unităţile de alimentaţie publică similare vor plăti taxe diferenţiate, sub aceeaşi titulatură a lui „Robin Hood": cele ce deschid o dată cu începerea sezonului estival - 500 de lei, cele ce încep activitatea între 2 şi 30 mai - 1.000 de lei, cele ce deschid între 1 iunie şi 15 iunie - 1.500 de lei, în timp ce unităţilor deschise ulterior datei de 15 iunie li se va percepe o taxă de 2.000 de lei.
La propunerea primarului, taxele hoteliere se majorează, la rândul lor. Dacă anul trecut această taxă era diferenţiată, în funcţie de categoria uniotăţii hoteliere (taxă cuprinsă între 4% şi 5%), de anul acesta, taxa va fi unică - 5% din valoarea biletului pentru o noapte de cazare, indiferent de „stelele" hotelului.


taxe_mangalia.jpgVânzarea de iconiţe - taxată la metrul pătrat

Taxa zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice pe raza municipiului Mangalia a fost mult diferenţiată faţă de anii trecuţi. Vor fi taxaţi, separat şi diferit pentru Mangalia şi restul staţiunilor, cei ce comercializează carte, presă, vederi - 0,75 lei/mp/zi, cei cu „loz în plic" - 5,04 lei/mp/zi (10,07 lei/mp/zi în staţiuni), cei cu casete audio, video şi CD-uri - 8,59 lei/mp/zi, cei cu mărţişoare, felicitări, sorcove - 0,53 lei/mp/zi.

Nu vor „scăpa" taxelor primăriei nici reprezentanţii Bisericii, care vor comercializa tipărituri şi alte obiecte cu specific religios, aceştia urmând să achite primăriei 0,74 lei/mp/zi. Campaniile promoţionale vor fi taxate cu 2,65 lei/mp/zi, spectacolele, festivalurile, serbările câmpeneşti - 1,17 lei/mp/zi, iar vânzarea directă de cereale, legume, fructe, brazi din autoturisme va fi 10,07 lei/mp/zi.

Veste bună pentru locuitorii oraşului, sătui să evite în trafic autoturismele parcate în şosea, spre vânzare, este că, de anul acesta, este propusă o taxă specială pentru proprietarii acestor autovehicule. Pentru un autoturism,  această taxă este de 1,54 lei/mp/zi, pentru autocamioane - 3,18 lei/mp/zi (12,61 lei/mp/zi, în staţiuni), iar pentru remorci - 3,18 lei/mp/zi (12.61 lei/mp/zi, în staţiuni).

Decizia mai-marilor de la Primăria Mangalia, de majorare a unor taxe, vizează, pentru 2009, şi dublarea taxei de vizitare a muzeelor şi monumentelor istorice de arhitectură şi arheologie. Aceasta va fi de 5 lei, în timp ce elevii, studenţii, pensionarii, veteranii de război şi jurnaliştii vor plăti 2,5 lei.

Căsătoriile „în zile nelucrătoare", taxate cu 59 de lei

Proprietarii ambarcaţiunilor cu motor vor achita, anual, 500 de lei, cei ai ambarcaţiunilor fără motor - 300 de lei, iar cei care deţin echipamente de agrement subacvatic - 100 de lei. Activitatea de sampling va fi impozitată cu 150 euro/eveniment, cu 50 de euro mai mult decât anul trecut (maxim şapte zile), sau cu 500 de euro pentru întreg sezonul.
În fine, una dintre taxele pe care, vrând-nevrând, tinerii din Mangalia vor trebui să o achite este cea pentru oficierea căsătoriei „în zilele nelucrătoare" - 59 de lei, în care, dacă aceştia vor mai plăti primăriei 44 de lei, vor putea să îşi aleagă chiar şi „ora urgentă", adică oficierea preferenţială a ceremoniei.
În fine, o nouă taxă propusă de primărie este cea de  acces pe plajă pentru autoturismele aparţinând agenţilor economici - 100 de lei/sezon.

În cazul în care aceste propuneri vor trece, la proxima şedinţă a Consiliului Local, de votul aleşilor, locuitorii oraşului vor achita noile taxe începând chiar cu această lună.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii