Liberalii constănțeni dezbat și decid duminică în CDJ candidatul pentru Consiliul Județean Constanța!
Liberalii constănțeni dezbat și decid duminică în CDJ candidatul pentru Consiliul Județean Constanța!
14 Mar, 2024 17:57
ZIUA de Constanta
1298
Marime text
Mult a fost, puțin a mai rămas. Liberalii strâng rândurile, forțați și de fiecare zi care trece până la momentul electoral alegerile din 9 iunie.
Vineri, conducerea partidului se va întâlni cu primarii pentru discuții care vizează aspecte de organizare.
Iar duminică, 17 martie este ziua dezbaterilor și posibil al deciziilor care se vor lua în cadrul Comitetului Director Județean, programat pentru prima parte a zilei.
În cursa internă pentru desemnarea candidatului formațiunii pentru Consiliul Județean Constanța sunt doi primari ai formațiunii politice. Florin Mitroi, edilul de la Valu lui Traian și vicepreședinte al partidului și George Scupra, primar al orașului Ovidiu și președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Constanța. O a treia variantă rămâne chiar președintele organizației județene, deputatul Bogdan Huțucă.
În cadrul CDJ vor avea loc dezbateri și este așteptat și un vot prin care să fie stabilit numele celui care va intra din partea PNL în competiția pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.
Momentul este unul așteptat nu doar de activul de partid și de electoratul liberal, dar mai ales de adversarii politici care așteaptă să-și „potrivească” ceasurile.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii