Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii constanteni nu sunt de acord cu desfiintarea Regionalei CFR

ro

16 Sep, 2003 00:00 636 Marime text
Senatorul PNL Mircea Iustian cere un raspuns ministrului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea, cu privire la decizia de desfiintare si transformare a institutiei in punct zonal de activitateSenatorul liberal constantean Mircea Iustian a adresat, ieri, in sedinta Senatului, o interpelare ministrului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea. Aceasta are la baza planul de reorganizare a regionalelor de transport feroviar, conform caruia Regionala de Transport Feroviar Calatori din Constanta este propusa spre desfiintare si transformare in punct zonal de activitate, urmand a fi preluata de viitorul centru comercial de calatori din Galati. Potrivit declaratiilor lui Iustian, din discutiile purtate cu specialisti ai institutiei a rezultat faptul ca, in cadrul reorganizarii, chiar daca reteaua de cai ferate a acestei regionale este mai redusa, ea are o importanta deosebita, cu potentialitati importante pentru viitor. Inainte de a se lua decizia de desfiintare a regionalei, senatorul PNL este de parere ca trebuie avute in vedere "capacitatile de cazare turistica de pe litoral, faptul ca prin aceasta zona trece coridorul nr. 4 de transport european, finalizarea, in curand, a autostrazii Bucuresti - Constanta si, nu in ultimul rand, existenta unui terminal feribot in port". Un alt motiv care trebuie luat in calcul il reprezinta, in opinia lui Iustian, concurenta "acerba" a Portului Constanta cu cele din Bulgaria si Ucraina, pentru dobandirea intaietatii in relatiile cu Caucazul si Asia Centrala. "Toate aceste argumente conduc la aprecierea ca orasul nostru reprezinta un adevarat punct nodal in cadrul transporturilor romanesti si nu inteleg care este ratiunea desfiintarii acestei regionale si a comasarii acesteia cu cea din Galati", a conchis Iustian. La aceasta interpelare, sustinuta in plen, senatorul PNL solicita raspuns in scris din partea ministrului Mitrea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii