Liberalii nu renunta la ideea retragerii trupelor din Irak
Liberalii nu renunta la ideea retragerii trupelor din IrakOrban se gandeste la propriul candidat la presedintie
# Vicepresedintele liberal Ludovic Orban a declarat ca PNL intentioneaza sa declanseze o campanie de semnaturi in sprijinul propunerii de retragere a trupelor din Irak * La randul sau, presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, a anuntat ca in sedinta Delegatiei Permanente de joi, se va decide extinderea campaniei de strangere de semnaturi in toate organizatiile din tara
Rezultatele programului "Alesii locali PNL, responsabili in fata cetateanului" au fost prezentate de conducerea organizatiei PNL sambata la Harsova. Programul care s-a desfasurat in lunile mai si iunie in toate localitatile judetului a primit nota de trecere, chiar daca mai exista aspecte pe care liberalii mai trebuie sa le aprofundeze. La conferinta de presa organizata in acest sens au participat deputatul Gheorghe Dragomir, presedintele organizatiei PNL Constanta, Victor Manea, secretar coordonator al PNL Constanta si consilier judetean, Ionel Chirita, si Ludovic Orban, vicepresedinte al PNL la nivel national. Evenimentul de la Harsova a fost acaparat de scandalul retragerii trupelor din teatrele de operatiuni dupa ce Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a respins, vineri, solicitarea PNL de retragere a trupelor romanesti din Irak.Campanie de strangere de semnaturi pentru retragerea trupelorPrezent la Harsova, vicepresedintele liberal Ludovic Orban a declarat ca PNL intentioneaza sa declanseze o campanie de semnaturi in sprijinul propunerii de retragere a trupelor din Irak. "Partidul National Liberal va continua toate demersurile prevazute de cadrul legal si constitutional pentru a ne retrage trupele din Irak si de pe alte teatre de razboi. Conducerea PNL Bucuresti a decis sa inceapa de saptamana viitoare o campanie de strangere de semnaturi care sa estimeze in relatia directa cu oamenii ceea ce vor oamenii. Eu cred ca asupra acestui subiect nu trebuie lasati sa decida Fulga, Timofte si cu /.../ Basescu, ci trebuie sa decida populatia Romaniei. Respingerea propunerii noastre s-a datorat presedintelui Traian Basescu. El este sustinatorul prezentei trupelor romanesti in Irak si este singura persoana care raspunde, pana se vor retrage trupele din Irak, de ceea ce li se intampla romanilor care sunt prezenti pe acel teatru de lupta", a afirmat Ludovic Orban. Presedintele PNL Bucuresti a criticat si atitudinea unor colegi liberali - Theodor Stolojan, Mona Musca, Valeriu Stoica, Mircea Cinteza, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Ioan Ghise, Adrian Miroiu si Laurentiu Olan care printr-o declaratie de presa apreciau ca modul in care Calin Popescu Tariceanu si grupul din jurul sau au incercat sa manipuleze sentimentele populatiei, in problema retragerii din Irak, este nedemn, iresponsabil si descalificat. "Disidentii sunt in general persoane care stau pe langa Cotroceni. Valeriu Stoica locuieste in cartier, Theodor Stolojan isi petrece 13-14 ore la Cotroceni, s-ar putea sa existe ceva in aerul din apropierea Cotrocenilor care le spune sa nu fie de acord cu conducerea PNL", a declarat Ludovic Orban la Harsova.PNL Constanta sustine proiectul CentruluiLiberalii constanteni sunt cunoscuti drept sustinatori ai echipei Tariceanu, unul dintre vicepresedintii de nadejde a liderului liberal fiind senatorul constantean Puiu Hasotti, eminenta cenusie a organizatiei de pe litoral. La randul sau, presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, a anuntat ca in sedinta Delegatiei Permanente de joi, se va decide extinderea campaniei de strangere de semnaturi in toate organizatiile din tara. "Cred ca asupra acestui subiect nu trebuie sa decida Radu Timofte, Gheorghe Fulga si Basescu, ci populatia Romaniei", a conchis liderul liberalilor constanteni.La randul sau, presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, a anuntat ca in sedinta Delegatiei Permanente de joi, se va decide extinderea campaniei de strangere de semnaturi in toate organizatiile din tara. "Cred ca asupra acestui subiect nu trebuie sa decida Radu Timofte, Gheorghe Fulga si Basescu, ci populatia Romaniei", a conchis liderul liberalilor constanteni. Ludovic Orban a mai spus ca liberalii trebuie sa-si gaseasca un candidat propriu pentru viitoarele alegeri prezidentiale.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp