Liberalii s-au "macelarit" la malul marii
Liberalii s-au "macelarit" la malul mariiMusca tinta atacului, Ghise victima colaterala
# Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal a decis in urma cu doua zile, la Constanta, excluderea deputatilor Mona Musca si Ioan Ghise din formatiune pentru angajamentele semnate cu fosta Securitate * Mona Musca a fost eliminata prin votul a 62 de delegati, din cei 68 prezenti, iar Ioan Ghise de 56 de liberali * In timp ce Mona Musca a declarat ca respecta decizia PNL, Ghise sustine ca in statutul partidului nu exista nici un temei pentru a fi sanctionat * Fostii presedinti ai PNL, Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, au sarit in apararea exclusilor sustinand ca decizia este o greseala a conducerii, respectiv o dovada de ipocrizie politica
Membrii Delegatiei Permanente a Partidului National Liberal s-au intrunit in urma cu doua zile, la Cazino-ul din Constanta, pentru analizarea activitatii guvernamentale si adoptarea unor rezolutii urgente. Cele mai importante puncte ale ordinii de zi au fost insa de departe discutarea cazurilor celor doi deputati liberali care au colaborat cu vechea Securitate, Mona Musa si Ioan Ghise. Daca Ioan Ghise a avut acces la sedinta Delegatiei Permanente, in calitate de membru, Mona Musca si-a petrecut aproape o ora intr-o sala alaturata "instantei supreme" a partidului. Presedintele Partidului National Liberal, Calin Popescu-Tariceanu a declarat la sfarsitul dezbaterii ca liberalii au adoptat o hotarare de principiu de excludere a tuturor celor care au semnat angajamente cu Securitatea. El a precizat ca decizia a fost categorica, cu 67 de voturi "pentru" si o abtinere.In urma adoptarii hotararii de principiu, excluderile Monei Musca si a lui Ioan Ghise au devenit un joc de copii. Calin Popescu-Tariceanu a specificat ca in cazul Musca au fost 62 de voturi pentru excludere, cinci impotriva si o abtinere. Ioan Ghise a fost eliminat din PNL cu 56 de voturi pentru, 11 impotriva si o abtinere. "Raman liberala"Parlamentarul Mona Musca a incercat in cateva minute, in fata Delegatiei Permanente, sa-si motiveze relatia cu fosta Securitate. La iesirea din sedinta, deputatul a anuntat ca va respecta orice decizie a PNL si indiferent de hotarare va ramane liberala. Mona Musca si-a cerut scuze si iertare pentru semnarea angajamentului "chiar daca se referea la studentii straini". Ea a specificat ca ar fi dorit ca decizia sa se adopte in functie de analizarea fiecarui caz in parte si dupa verdictul CNSAS. "Cred ca PNL a avut incredere in institutiile statului, dar consider ca aceasta deconspirare trebuie sa se faca de CNSAS si nu pe langa CNSAS". Mona Musca a acreditat ideea ca Ioan Ghise nu trebuie sa mearga la pachet cu ea si nu trebuie condamnat. Deputatul spera ca povestea sa nu se transforme in rafuieli politice si reglarile de conturi. De asemenea, Mona Musca a anuntat ca a solicitat Parlamentului European retragerea sa din functia de observator. Ghise nu renuntaDeputatul Ioan Ghise s-a aparat in fata colegilor liberali prezentand decizia CNSAS nr. 79/24 septembrie 2002, din care reiese ca nu a facut politie politica. Ghise a declarat ca maine, la Camera Deputatilor, va face dezvaluiri referitoare la presiunile la care a fost supus de catre colegii sai pentru a-si da demisia. La iesirea din "sala judecatii", Ghise a precizat ca in statutul PNL nu exista nici un temei pentru a fi sanctionat, nici macar cu o mustrare. Potrivit lui Ioan Ghise, competenta pentru modificarea statutului o are doar Congresul PNL, iar hotararea Delegatiei Permanente privind adoptarea unui nou criteriu pentru excluderea din partid a unor membri este in contradictie cu articolul 10 din Codul etic al formatiunii. O parte a liberalilor sustin ca excluderea lui Ghise nu este corecta, motivatia fiind reprezentata de faptul ca Ghise a recunoscut, in anul 1992, relatia sa cu Securitatea. Replicile nu au intarziat sa apara, iar fostii presedinti ai partidului au sarit in apararea exclusilor. Daca Theodor Stolojan considera ca decizia inlaturarii celor doi politicieni este o greseala a conducerii partidului, Valeriu Stoica sustine ca decizia PNL este o dovada de ipocrizie politica. Stoica a mai spus ca in timp ce Mona Musca a fost achitata, Ghise a fost doar o victima colaterala.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp