Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii se deplaseaza in judet pentru modificarea Legii pensiilor

ro

12 Sep, 2003 00:00 788 Marime text
Liberalii constanteni promoveaza, in aceasta perioada, noul proiect de Lege privind remunerarea celor peste sase milioane de pensionari din tara. Proiectul, initiat de deputatii Partidului National Liberal, Mona Musca si Eugen Nicolaescu, se refera la amendarea si modificarea Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii. Ieri, senatorul liberal Mircea Iustian a declarat ca, in urma cu doua zile, reprezentantii filialei constantene a PNL s-au deplasat in localitatea Basarabi pentru a discuta cu pensionarii din oras pe marginea acestui proiect de lege. "La intalnire au participat aproximativ 50 de persoane, fara culoare politica, care doresc de la noi stabilirea unui echilibru intre pensii si, eventual, o marire a acestora", a afirmat Iustian. Senatorul liberal a mai subliniat faptul ca cetatenii din localitate s-au aratat incantati de proiectul de lege, declarand ca vor aduna cat mai multe semnaturi pentru ca acesta sa poata fi supus aprobarii plenului. In urma cu cateva saptamani, aflat la Constanta, deputatul Eugen Nicolaescu declara ca "proiectul are mai multe obiective majore, si anume realizarea unui tratament nediscriminatoriu intre categoriile de pensionari, dar si intre cetateni si stat, precum si recalcularea pensiilor. In plus, el raspunde cererilor tuturor cetatenilor pensionati din tara".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii