Liberalii se pregatesc de campania electorala
Liberalii se pregatesc de campania electorala
29 Jul, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
772
Marime text
Membrii PNL Constanta efectueaza zilnic vizite in teritoriu * Senatorul Mircea Iustian a declarat ca aceste deplasari au drept scop organizarea filialelor PNL din judet
Membrii filialei constantene a Partidului National Liberal se preocupa, in aceasta perioada, de organizarea filialelor de la nivelul judetului. In acest sens, liberalii constanteni efectueaza, zilnic, vizite in localitatile din teritoriu, unde au loc intalniri cu membrii organizatiilor, si nu numai. Senatorul liberal Mircea Iustian a declarat, ieri, ca intalnirile cu locuitorii judetului au drept scop aflarea problemelor cu care se confrunta populatia din mediul rural. In plus, senatorul liberal a afirmat ca "aceste deplasari in teritoriu sunt efectuate si pentru a discuta cu membrii PNL planurile de actiune pentru urmatoarele cinci luni, in vederea pregatirii campaniei electorale pentru alegerile ce vor avea loc anul viitor". Iustian a mai precizat ca, in decursul saptamanii trecute, a efectuat vizite in localitatile Lumina, Lipnita, Rasova, Seimeni, Cernavoda, Basarabi, Crucea, Topalu si Amzacea. "O situatie deosebita pe care am constatat-o in timpul deplasarilor a fost la Rasova. Locuitorii de aici nu mai beneficiaza de apa potabila, din cauza datoriilor acumulate la plata facturilor catre SC Electrica SA", a mentionat senatorul Iustian.De asemenea, in urmatoarele zile, membrii PNL Constanta vor efectua vizite si in alte localitati rurale.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii