Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:19 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii se pregătesc pentru alegerile locale

ro

23 Aug, 2010 00:58 1424 Marime text
Printre multe lucruri pe care le vor învăţa tinerii liberali la Şcoala de vară, ce-i are drept „elevi", se numără şi un subiect care tinde să devină fierbinte: alegerile locale din 2012.

În perioada 25-28 august au loc cursurile Şcolii de vară a tineretului liberal din România. Gazda lor va fi Constanţa, unde sunt aşteptaţi membri ai PNL din toată ţara, în cadrul Hotelului Perla din Mamaia. Preşedintele organizaţiei judeţene a Tineretului Liberal Constanţa, Ionel Spătaru, a dezvăluit care sunt persoanele marcante ale PNL care vor da „lecţii" juniorilor în ale politicii. „Miercuri sosesc invitaţii, aproximativ 100 de persoane, cam două din fiecare organizaţie din ţară, dar şi membri ai tinerilor liberali din Republica Moldova. De asemenea, vor participa şi reprezentanţi ai Fundaţiei Friedrich Naumann", a declarat Ionel Spătaru. Cei care vor susţine cursurile şi training-urile Şcolii de vară sunt chiar liderii partidului.

„Joi vor susţine cursurile Florin Alexe, preşedintele naţional al Tineretului Liberal, senatorul Dan Radu Ruşanu, deputatul Daniel Chiţoiu, senatorul Teodor Meleşcanu, Mariana Câmpeanu, Cristian David, europarlamentarii Cristian Buşoi şi Adina Vălean, Nicolae Robu, deputatul Relu Fenechiu şi senatorul Varujan Vosganian", a spus Ionel Spătaru. Vineri este rândul altor „profesori" politici să predea cursuri. „Urmează deputatul Călin Popescu-Tăriceanu, deputatul Victor Paul Dobre, senatorul Mircea Diaconu, Marian Petrache, Andrei Chiliman, Aristotel Căncescu, senatorul Cornel Popa şi preşedintele partidului, Crin Antonescu", a afirmat Ionel Spătaru. Sâmbătă va avea loc încheierea acestei Şcoli de Vară. „Pentru ultima zi sunt programaţi deputata Adriana Săftoiu, Rareş Mănescu, deputatul Mihai Voicu, europarlamentarul Norica Nicolai, deputatul Cristian Adomniţei, deputatul Radu Stroe şi seniorii Radu Câmpeanu şi preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus", a dezvăluit Ionel Spătaru. Dar ce vor învăţa tinerii politicieni de la colegii mai experimentaţi din PNL? „Tema principală de discuţii din cadrul acestei Şcoli de vară o reprezintă felul în care vor participa tinerii la alegerile locale din 2012", a încheiat preşedintele organizaţiei judeţene a Tinerilor Liberali din Constanţa, Ionel Spătaru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 23 Aug, 2010 09:50 SCOALA de vara a PNL-ului instruieste si intrarea in MASONERIA KAKI, nu-i asa ??? Aceasta fiind aripa militara a MASONERIEI ALBASTRE politice , nu-i asa ???