Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liga Aleșilor Locali a PNL Constanța și-a ales conducerea pentru următorii patru ani

ro

12 Nov, 2022 00:14 4839 Marime text

Aleșii locali ai Filialei PNL Constanța l-au reconfirmat drept președinte Ligii Aleșilor Locali pe George Scupra, primarul orașului Ovidiu.

Cei trei prim-vicepreședinți aleși sunt: Ancuța Belu, primarul din Mihail Kogălniceanu, Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian și Dana Constantinescu, consilier județean.

Vicepreședinții Ligii Aleșilor Locali sunt: George Cojocaru, primarul din Murfatlar, Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, Liviu Negoiță, primarul din Cernavodă, Ionuț Rusu, viceprimar municipiul Constanța, Robert Șerban, primar în Eforie, Iulian Soceanu, primarul din Techirghiol, Iulian Tudorache, primarul din Crucea și Petre Urziceanu, primarul din Negru Vodă.

Mandatul este pentru patru ani.



„Sunt mulțumit de cum a decurs această întâlnire, la care am avut posibilitatea de avea o imagine de ansamblu asupra nevoilor și provocărilor pe care le au aleșii PNL.

Nu am cum să nu constat contextul actual de crize suprapuse pe care îl traversează Europa, dar mai ales România şi care se răsfrânge și asupra administrațiilor locale. În plus, toate fluctuațiile de prețuri, de la energie la creșterea prețurilor la materiale de construcții, schimbă radical previziunile făcute cu 2 ani în urmă. Este clar pentru toată lumea că bugetele pe proiectele asumate nu mai corespund realității de astăzi, iar acest lucru creează probleme în lanț, blocaje și amânări. De aceea, apreciez tot efortul făcut de primarii PNL din județul Constanța de a continua cu încredere în căutarea de sprijin pentru realizarea proiectelor promise.

Cunosc bine presiunile care există asupra primarilor PNL, de aceea voi fi alături de ei și îi voi susține în toate aspectele de a găsi soluții optime de finanțare a proiectelor edilitare", a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.

PRECIZĂRI:
 


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii