Litoralul sudic a intrat in regim de forta majora
Litoralul sudic a intrat in regim de forta majora
24 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1745
Marime text
"Litoralul sudic arata jalnic, spatiile verzi sunt neamenajate, se construieste intr-un zgomot infernal, locurile de parcare au fost stricate, fatadele sunt nevaruite, insecte din toate speciile ii deranjeaza pe turisti, iluminatul lasa de dorit, nu se mai vad plajele din cauza stufului de pe marginea drumului, iar fiecare parcheaza care pe unde doreste".
Aceasta este concluzia trasa de noul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, la finele unui control prin statiunile din sudul litoralului. Edilul orasului, impreuna cu un corp de control organizat ad-hoc si format din responsabili zonali din cadrul primariei (politie comunitara, mediu, disciplina in constructii, urbanism etc) si cu Corpul de Control al CJC, a strabatut toate statiunile din sudul litoralului, impartind cu generozitate avertismente celor care nu si-au facut treaba, potrivit legii. Astfel, au fost avertizati sa isi remedieze situatiile toti cei ce nu si-au varuit fatadele, cei ce si-au lasat in paragina parcarile sau spatiile verzi, care nu s-au conformat avertismentelor anterioare in privinta imprejmuirii santierelor in constructie. Mai mult, incepand de ieri, orice activitate de constructie a fost sistata pe parcursul verii. Claudiu Tusac afirma ca, daca in termenul de zece zile cei avertizati nu se conformeaza, primaria va aplica cele mai mari amenzi pentru nerespectarea legilor in vigoare. "Intram de azi, timp de zece zile, intr-un regim de forta majora. In aceste zile vom incerca sa salvam sezonul estival", conchide Claudiu Tusac. O problema deloc de neglijat pentru locuitorii Mangaliei este aceea a cazarii la particulari. Cum o foarte mare parte a populatiei traieste din aceasta activitate sezoniera - deja zeci de chei "flutura" la intrarea in statiuni - primarul Mangaliei afirma ca nu le va impune acestora decat o taxa de "intrare in legalitate": "Sunt oameni necajiti, dar trebuie sa inteleaga ca trebuie sa nu mai stea pe marginea drumului, chiar in calea primului ministru sau a presedintelui. Le vom oferi spatii de dispecerat, iar ei vor plati o taxa onorifica, pentru inceput", a afirmat Claudiu Tusac.Scris de: {autor}Mihaela MARIN-DUBEI{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii