LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)
LIVE VIDEO-TEXT: Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de ConsiliuDeclarațiile vizează o serie de proiecte puse pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local din această lună.
Amimtim că, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, joi, 28.03.2024, ora 15.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.
Actuala administrație ne duce înapoi, iar Constanța trebuie să meargă înainte.
Avem nevoie de investiții și pentru asta avem nevoie de terenuri să ne putem dezvolta. Din păcate actuala administrație vinde bucată cu bucată Constanța.
Astăzi pe oridnea de zi sunt nenumărate exemple de vânzări de terenuri din patrimoniul privat al municipiului, a spus Stelian Ion.
Facem precizarea că ne mai depsarte puțin timp de ședința Consiliului Local Municipal. În perspectiva acesteia, pe site-ul municipalității, sunt încărcate titlurile proiectelor de hotărâre care vor intra la vot în ședință.E vorba de zona apropiată de club Castel din Mamaia chiar lângă un hotel construit pe plajă. De ce? Pentru că există un interes al unui investitor să mai construiască?
Un astfel de proiect vizează aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 53 de mp situat în stațiunea Mamaia, identificat cu număr cadastral 234609, proprietate privată a municipiului Constanța, aferent activului C1-Grup sanitar Albastros, cu respectarea dreptului de preepțiune al societății Laurette Due SRL
Laurette Due SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Bogdan Vodă nr. 50, îi are în prezent asociaţi și administratori pe Laura Marinela Tulea şi Claudiu Teodor Tulea.
În trecut, firma i-a mai avut asociaţi pe: Claudiu Teodor Tulea, Marinela Laura Tulea, Mirela Marinela Mănăilă şi Nicolae Gheorghe Tulea
Asta își doresc oare constănțenii? Nu! Asta își dorește o gașcă de interese care a acaparat Constanța. Acesta gașcă trebuie să se retragă! Au mutilat și orașul și stațiunea Mamaia. Toate deciziile se iau de la București. De la candidați la decizii. Pentru ei Constanța nu contează! Vom da foaia în această vară, iar din toamnă, actuala administrație își va face bagajele și va pleca acasă!, a mai adăugat Stelian Ion.
Acesta a vorbit și despre Horia Constantinescu.
Un personaj sulfuros, apropiat a lui Adrian Năstase și un susținător al lui Liviu Dragnea, un personaj care îl nume pe Nicușor Constantinescu " un prieten drag". Asta vrem să alegem? Să aducem mafia la Constanța? Aceasta candidatură este o jignire pentru constățeni.
Putea să candideze oriunde a fost trimis la Constanța.
Poate un comisar poate să devina un interlop dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar, a spus Stelian Ion despre contracandidatul său din partea PSD Constanța,Horia Constantinescu.
Citește și:
ZIUA LIVEDe ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!