Locuitorii din 23 August sunt aşteptaţi să doneze sânge
Locuitorii din 23 August sunt aşteptaţi să doneze sânge
13 Nov, 2019 07:56
ZIUA de Constanta
1978
Marime text
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă 16.11.2019 între orele 08.30- 13.30 o acțiune de donare de sânge.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea 23 August și localitățile invecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani în funcție de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50 kg ( în funcție de înălțime, constituție), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, etc.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sange.
Cu trei zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice!
În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide.
Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sange) beneficiază la cerere de:
-șapte tichete de masă pentru produse alimentare;
-o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți si militari.
-decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/ reședința înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sange;
,,Va așteptăm sâmbătă 16.11.2019 la Caminul Cultural, strada George Călinescu nr 46 din localitate cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30." transmite Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii