Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuitorii din Pantelimon vor putea afla informatii despre Uniunea Europeana

ro

06 Mar, 2004 00:00 876 Marime text

"Cluburile Europa" incep sa-si deschida portile

Primaria a suportat costul amenajarii acestui spatiu si al dotarii * Clubul are cinci calculatoare si este conectat la Internet * Spatiul a fost inaugurat si sfintit in prezenta reprezentantilor Prefecturii, Consiliului Judetean si ai Inspectoratului Scolar Judetean

La inceputul acestui an, Uniunea Europeana a demarat finantarea unei campanii de informare in zona rurala. De acest program s-au aratat interesate aproximativ 30 de unitati de invatamant din judetul Constanta. Insa au indeplinit conditiile si au fost selectate numai zece scoli din mediul rural. Programul se desfasoara sub denumirea de "Scoala din mediul rural - izvor de informare si formare europeana" si a fost posibil in urma unui parteneriat intre Consiliul Judetean Constanta, Prefectura Constanta si Inspectoratul Scolar Judetean. Programul are ca obiectiv cresterea vizibilitatii Uniunii Europene in zona rurala a judetului Constanta, folosind ca vector mediile educationale. Primul pas al proiectului a constat in infiintarea in comunele desemnate a "Cluburilor Europa". Intr-o perioada scurta de timp, comunele castigatoare au avut obligatia ca, in incinta unitatilor de invatamant, sa-si amenajeze un spatiu adecvat, dotat cu calculatoare si conectare la Internet. In cursul saptamanilor trecute, deja primele "Cluburi Europa" si-au deschis portile. Comuna Pantelimon s-a numarat printre localitatile desemnate sa infiinteze un astfel de club. Din acest motiv, primaria a alocat fonduri pentru amenajarea spatiului si, mai mult decat atat, a oferit banii necesari achizitionarii unui numar de cinci calculatoare in valoare de 15 milioane fiecare, cu conectare la Internet. In cursul zilei de joi, in prezenta reprezentantilor Prefecturii, Consiliului Judetean si ai Inspectoratului Scolar Judetean, a fost inaugurat si sfintit "Clubul Europa" din comuna Pantelimon. In opinia primarului Vasile Neicu, "educatia are un rol foarte important, mai ales ca formarea se face prin scoala. Elevii comunei Pantelimon vor fi motivati sa afle cat mai multe lucruri despre tarile Europei, care sunt drepturile si indatoririle cetatenilor". La randul sau, directorul scolii din Pantelimon este de parere ca "acest club va raspunde favorabil nevoilor de dezvoltare profesionala si personala a elevilor. Aceasta activitate este deosebita pentru ca largeste orizontul spiritual al copiilor". Si pentru ca agricultura este activitatea de baza in aceasta comuna, inaugurarea clubului a fost urmata de o aplicatie din domeniul agriculturii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii