Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:27 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupu Mihai şi Haşotti Puiu, echipa câştigătoare

ro

28 Nov, 2008 01:48 1381 Marime text

deschidere4.jpg „Oamenii ne-au cerut să ne prezentăm personal, în faţa lor, să le expunem ce putem face pentru fiecare localitate în parte", a evidenţiat candidatul la deputăţie, în Colegiul 2, Lupu Mihai

După o campanie în care Colegiul 2 a fost străbătut pas la pas de candidaţii liberali, acum, la sfârşit, aspiranţii înscrişi în cursa electorală, Haşotti Puiu şi Lupu Mihai, îi îndeamnă pe alegători să meargă la vot la 30 noiembrie, pentru că de votul lor depinde viitorul judeţului.

„Le cer oamenilor să iasă să voteze omul", este mesajul pe care candidatul la deputăţie, în Colegiul 2, Mihai Lupu, îl transmite tuturor cetăţenilor cu care s-a întâlnit de-a lungul unei campanii în care faptele au contat mai mult decât simplele promisiuni.
În opinia liberalului, oamenii trebuie să facă diferenţa între candidat şi partidul din care face parte acesta, acordându-i votul şi judecându-l în funcţie de ceea ce a făcut în campanie, nicidecum sub alte considerente. Vizându-i în special pe cei care se ascund pe afişe, Mihai Lupu a fost de-a lungul campaniei aproape de alegători, ascultându-le problemele, având soluţii pentru fiecare în parte. „Spre deosebire de candidaţii PSD, care nu au proiecte punctuale pentru fiecare localitate din colegiul lor, eu am. Sunt familiarizat cu realitatea din colegiului meu. Ei se prezintă în faza alegătorului cu poeziile învăţate".
Mihai Lupu şi-a argumentat opinia prin materialele promoţionale distribuite la nivelul localităţii Medgidia, prin care erau prezentate proiectele PSD-ului, însă niciuna dintre chestiunile tipărite nu viza oraşul Medgidia. „Nouă, oamenii ne-au cerut să ne prezentăm personal, în faţa lor, să le expunem ce putem face pentru fiecare localitate în parte. Ei nu mai au încredere în partide", a evidenţiat liberalul.

„Avem nevoie de ajutorul lor"


Primarul liberal aflat la cârma Medgidiei, Marian Iordache, trage şi el un semnal de alarmă şi îi impulsionează pe localnici că de prezenţa lor într-un număr cât mai mare la vot, duminică, depinde viitorul oraşului: „Avem nevoie de o guvernare liberală la Bucureşti şi de ajutorul lor şi în următorii patru ani. Aşa cum ne-au ajutat până acum, când ne-au salvat bugetul primăriei şi astfel au scăpat oraşul de la faliment. Sunt oamenii de care avem nevoie".

Nu culoarea contează, ci omul

Problemele pe care oamenii le-au expus candidaţilor PNL din Colegiul 2 vizează în principal aceleaşi chestiuni, legate de infrastructură, canalizare. Există localităţi în care, în ciuda apartenenţei politice diferite între cei doi candidaţi şi aleşii locali, Mihai Lupu şi-a declarat sprijinul necondiţionat şi fără rezerve pentru iniţierea unor proiecte de dezvoltare locală. În localităţi precum Hârşova şi Mihail Kogălniceanu, în fruntea cărora „tronează" primari social-democraţi, liberalii vor elabora proiecte care vor duce la crearea unor locuri de muncă, de asistenţă socială, dar şi a unui sistem de îngrijire la domiciliu a celor neputincioşi. Chiar şi în aceste condiţii, candidaţii liberali colaborează cu cei doi primari, elaborând deja pentru progresul localităţilor o listă de priorităţi, pe care le vor îndeplini viitorii deputaţi, prin măsurile guvernamentale pe care le vor elabora.


Pentru două dintre localităţile arondate Colegiului 2, Gârliciu şi Pantelimon, Mihai Lupu a tras deja semnale de alarmă că primarii aflaţi în fruntea localităţilor ar putea frauda alegerile. „Au fost făcute reclamaţii în acest sens la Biroul Electoral Judeţean, la Poliţie şi către organizaţiile neguvermanentale", a avertizat Mihai Lupu.
Mai mult, candidatul liberal a declarat că asupra locuitorilor din cele două localităţi se fac presiuni să voteze echipa PSD-istă şi candidaţii înscrişi în Colegiul 2. „Toate instituţiile sunt pregătite să intervină în caz de tentativă de fraudă", a conchis Lupu.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii