Manastirea Dervent va fi restaurata
Manastirea Dervent va fi restaurata
23 Feb, 2009 04:07
ZIUA de Constanta
1207
Marime text

Mănăstirea Dervent
va intra într-un program de reabilitare, demarat de către Consiliului Judeţean
Constanţa.
În şedinţa de astăzi, se va supune votului aleşilor judeţeni proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate privind reabilitarea Mănăstirii Dervent. Valoarea totală a proiectului este de 8.173 mii lei fără TVA, adică 9.725, 87 mii lei cu TVA.
Durata de realizare a proiectului este de un an şi jumătate şi va cuprinde forarea unui puţ, realizarea unei reţele de alimentare cu apă şi a unei staţii de epurare.
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre se arată că Mănăstirea Dervent este una dintre vetrele monahale reînfiinţate în România după Revoluţia din Decembrie 1989. Este o mănăstire de călugări. Pământul Dobrogei, unde este localizat lăcaşul de cult, este marcat peste tot de numele Sfântului Apostol Andrei. În incinta mănăstirii se află un izvor despre a cărui apă se spune că ar avea puteri tămăduitoare, pe care tradiţia îl atribuie Sfântului Andrei, şi două cruci din piatră, de a căror existenţă este legat numele altor apostoli. Mănăstirea a fost construită pe locul uneia mai vechi, ce a fost distrusă în secolul al XI-lea de barbari, fiind reînfiinţată în 1990. În primăvara anului 2001, la Dervent au demarat lucrările de construcţie a unui complex mănăstiresc. Investiţia propusă vizează, pe lângă repararea reţelei de apă, şi reabilitarea arhitecturală a bisericii şi chiliilor, asfaltarea drumului de acces între DN 3 şi Izvorul Tămăduirii şi a parcării, amenajarea peisagistică şi montarea de indicatoare rutiere către mănăstire.
În 2007, CJC a alocat 100.000 lei pentru realizarea, la Dervent, a unui muzeu al satului dobrogean.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii