Marea iertare
Marea iertareOrganizatia constanteana a PSD a impartit cadouri de Paste
Cu prilejul unei intalniri realizate ieri de PSD, conducerea acestei organizatii a iertat presa de tot ce a scris pe seama sa si nu i-a fost pe plac * In cadrul filialei Constanta s-a stabilit ca in varful listei de prioritati sa stea consolidarea echipei * Disciplina de partid este pe primul plan * Dupa Paste, social-democratii incep pregatirile pentru alegerile viitoare
Saptamana Mare a fost prilej pentru social-democratii constanteni sa-si dovedeasca marinimia. Inca de la sfarsitul saptamanii trecute, au inceput actiunile de distribuire a pachetelor de Paste celor nevoiasi si care nu au posibilitatea de a sarbatori Invierea Domnului asa cum cere traditia. Prima actiune de acest gen a apartinut conducerii organizatiei judetene PSD Constanta, prin care presedintele Petre Stanca, prim-vicepresedintele Gheorghe Dontu si vicepresedintele Tudor Balta, deputat de Constanta, au daruit pachete copiilor de la Centrul de plasament "Delfinul" din Agigea, precum si familiilor nevoiase din comuna. Acelasi lucru s-a intamplat in localitatile Mereni, Lanurile, Baraganu. Actiunile au continuat in tot judetul, parlamentarii PSD fiind in mijlocul oamenilor, impartind oua rosii, cozonaci, vin si dulciuri. In vederea strangerii fondurilor pentru acelasi scop, filiala PSD de femei a organizat, la Mangalia, o expozitie culinara. Cu sumele donate, s-au impartit cadouri pascale tuturor persoanelor cu dificultati financiare de pe raza municipiului si din zona. Ieri, consilierul judetean Emil Constantinescu s-a deplasat in comunele Valu lui Traian, Basarabi, Ciocarlia si Cobadin, in timp ce un alt consilier judetean, Dumitru Florea, impreuna cu primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, au terminat distribuirea pachetelor in localitate, dupa care s-au indreptat spre Amzacea. Nu putea lipsi de la aceasta ampla activitate deputatul Liana Naum, vicepresedinte al organizatiei judetene, care a impartit bucurie la Runcu, Raristea, Viroaga si Dumbraveni, ultima dintre localitati aflandu-se, alaturi de Independenta, pe lista vicepresedintelui Constantin Radulescu, care a organizat pentru localnicii de aici doua iesiri la iarba verde. Pentru a nu se spune ca organizatia municipala nu are activitate in aceasta perioada, astazi pensionarii sunt invitati la cantina de la Poarta 6 sa ciocneasca oua rosii si sa bea un pahar cu vin.N-au fost uitati nici jurnalistii constanteni, care au fost invitati de liderul PSD, Petre Stanca, la un pahar cu sampanie, tinand in mod deosebit sa le multumeasca pentru colaborare. Cum era si firesc, le-a urat sarbatori fericite de Sfintele Pasti, fericire, sanatate si lumina in suflete. Printre urari, Petre Stanca a strecurat promisiunea ca, dupa sarbatorile de Paste, "ne vom intalni mai des, vom fi mai receptivi si mai sinceri (!) cu doleantele dumneavoastra". A specificat, la sfarsitul intalnirii cu presa, ca prioritara ramane consolidarea echipei cu care a pornit la drum, iar cine vrea sa ramana in echipa trebuie sa se adapteze spiritului de disciplina "la care tin in mod deosebit si care trebuie sa fie acelasi in orice domeniu de activitate". Presedintele PSD Constanta a mentionat ca, imediat dupa sarbatori, organizatia va trece la pregatirea alegerilor din 2004.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp