Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mariana Gaju „Sper ca demersul meu sa trezeasca din letargie forurile de decizie"

ro

05 Jun, 2009 01:16 1914 Marime text
gaju.jpgIeri, în sala de şedinţe a Casei de Cultură a comunei Cumpăna au fost dezbătute modalităţile de implementare a Măsurii 322 din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Evenimentul a fost coordonat de primarul Mariana Gâju, preşedinte al filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România. Alături de aceasta s-a aflat şi dr. ing. Gheorghe Vaida, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. 

În sesiunea din noiembrie - decembrie, au fost depuse 32 de proiecte pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale" - Axa III - „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale", dar niciunul nu a fost declarat eligibil. „Toată lumea aşteaptă să primească bani europeni pe proiectele depuse şi cu cheltuiala pe măsură. Toţi primarii şi-au făcut planuri de redresare şi dezvoltare a comunităţilor pe care le conduc(...) România încearcă să evite plata penalităţilor pentru banii necheltuiţi. Oficialităţile propun scenarii pertinente pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene. (...) Situaţia în teren, ca în multe alte cazuri, este cu totul alta şi nu ţine cont de sloganuri şi vorbe fără acoperire", a declarat primarul comunei Cumpăna. Mariana Gâju şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că nu a fost suplimentată lista cu toate proiectele eligibile de 60, 65 şi 70 de puncte, care au fost la fel de bune ca cele selectate, dar diferenţiate doar de criteriile de sărăcie şi de integrarea unei componente sociale. Preşedintele Asociaţiei Comunelor din Constanţa a tras un semnal de alarmă în condiţiile în care mai sunt disponibili pentru această măsură circa 750 milioane de euro. De asemenea, a arătat că accesarea banilor europeni s-a făcut în mod inegal, ceea ce a dus la decalaje în dezvoltarea regiunilor ţării. „În sesiunile anului 2008, prin gestionarea şi aplicarea incorectă a măsurii 322 PNDR, sunt regiuni de dezvoltare care atrag peste 200 de milioane de euro şi sunt regiuni care atrag de circa şase ori mai puţin (circa 35 milioane euro), în acest fel MAPDR, prin APDRP, contribuind substanţial la o dezvoltare dezechilibrată a regiunilor, implicit a zonelor rurale. Asociaţia Comunelor din Constanţa a înaintat către Ministerul Agriculturii un protest privind aceste inconvenienţe. Documentul îl puteţi vizualiza în ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa. „Sper ca demersul meu să trezească din letargie forurile de decizie şi să stopeze cheltuirea inutilă a banilor publici pentru a participa la sesiuni de depunere proiecte unde banii sunt insuficienţi, iar alocarea se face după o grilă care nu mai este în concordanţă cu nevoile de dezvoltare ale statului românesc", a încheiat Mariana Gâju.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii