Mariana Mircea da startul pomenilor electorale din bani publici
Mariana Mircea da startul pomenilor electorale din bani publiciDupă modelul primarului-totem al PSD, Radu Mazăre, şi Mariana Mircea, primăriţa pesedistă din Cernavodă, vrea să se pună bine cu pensionărimea.
Inspirându-se, aşadar, după modelul mazariot, social-democrata Mariana Mircea s-a gândit să-şi apropie electoratul de vârsta a treia îmbiindu-l cu de-ale gurii. Mai exact, primăriţa intenţionează să ofere pachete cu alimente, după modelul primarului Constanţei, care a dictat acest „trend" în ceea ce priveşte relaţia cu seniorii urbei, pe care, s-a lăudat cu diverse ocazii, îi are la picioare. Sperând că „moda Mazăre" va avea succes şi la Cernavodă, Mariana Mircea s-a gândit să organizeze o licitaţie prin care să achiziţioneze şi ea pui şi alte alimente, pentru a-i mai îmbuna pe locuitorii vârstnici ai oraşului, dar şi pe cei cu venituri reduse. Prin urmare, primăriţa nu se limitează doar la a câştiga de partea sa electoratul de vârsta a treia, ci şi pe cel mai tânăr, dar cu situaţie materială precară.
Operaţiunea „Pachetele" n-a funcţionat până acum
Trebuie precizat că primăria a acordat pachete cu alimente pensionarilor şi anul trecut, şi, cu toate acestea, gestul nu a avut prea mare priză la public, ţinând cont de faptul că nu i-a împiedicat pe locuitorii oraşului să semneze pentru convocarea unui referendum în scopul demiterii Marianei Mircea. Reamintim că peste 4.000 de cernavodeni, aproape tot atâţia cât au votat pentru alegerea primăriţei, au semnat pentru convocarea unui referendum de schimbare a sa. Cu toate acestea, primăriţa va repeta gestul şi anul acesta. Ea este dispusă să pună la bătaie peste 1,2 miliarde de lei vechi, de la bugetul local, pentru pachetele bătrânilor şi nevoiaşilor. Potrivit invitaţiei de participare la procedura de achiziţie, publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 125.630 lei fără TVA. Criteriul de atribuire pentru contractul de furnizare a produselor alimentare va fi preţul cel mai scăzut. Deschiderea ofertelor va avea loc, potrivit SEAP, pe 12 aprilie, începând cu ora 14.00, la sediul Primăriei Cernavodă din str. Ovidiu, nr. 11.
Cernavodă - oraşul cu mii de pensionari şi sărmani
Potrivit caietului de sarcini, administraţia locală din Cernavodă va acorda pachetele cu pui, ulei, zahăr şi orez de cinci ori pe an, mai exact, de Paştele Ortodox, de Sfinţii Petru şi Pavel - pe 29 iunie, de Sfânta Mărie - pe 15 august, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril - pe 8 noiembrie şi de Crăciun. În documentaţie se precizează că pachetele cu ocazia Paştelui vor fi oferite după încheierea contractului. Aşadar, primăria nu s-a „sincronizat" cu sărbătoarea religioasă, pe care creştinii ortodocşi tocmai au prăznuit-o.
De precizat că numărul beneficiarilor de pachete cu alimente nu este deloc de neglijat, fiind stabilit de către primărie la 5.750. Rămâne de văzut dacă strategia de întrajutorare pusă la cale de Mariana Mircea o va ajuta să recâştige încrederea cernavodenilor, cu un pui şi câte un kil de ulei, zahăr şi orez.
Menţionăm că am încercat să o contactăm telefonic pe primarul Mariana Mircea în legătură cu aceste „danii" finanţate din banii contribuabililor, însă nu a răspuns la telefon.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- observatorul din umbra 07 Apr, 2010 20:18 ma intreb cine o sa imparta pachetele? Coiu? sau Vica?...Boboaca nu e competenta , ea a iesit lipsa si la bonurile de craciun, abia si-a acoperit paguba...si alti oameni de incedere nu mai vad..poate doar..d-ra arfutecta Georgiana sau d-ra de la refufe umane Simina
- cetatean 07 Apr, 2010 15:08 Pai le da pachete si ei vor primii ca sunt saraci,atata tot,la referendum tot vor iesi sa spuna NU, primaritei.
- fara nume 07 Apr, 2010 10:17 Cintareata spera sa mai rupa din contestatarii care vor, si spera ca se va realiza pina la urma, sa se realizeze referendumul pentru demitere. Interesant ca a reusit sa-i pacaleasca si pe consilierii care mai au un pic de demnitate. Pacat.