Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Martin cerseste bani pentru pensionari

ro

07 Feb, 2004 00:00 721 Marime text

Initiativa Guvernului ca autoritatile judetului sa doneze bani batranilor este neagreata de 58 de primari * Un primar a refuzat ieri sa doneze bani pentru ca i se pare mult mai importanta comunitatea locala pentru care organizeaza periodic actiuni caritabile

Pentru a-si mai imbunatati imaginea in ochii pensionarilor, baza celor care au votat cu partidul de guvernamant la alegerile din 2000, la sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, prim-ministrul Adrian Nastase a initiat o actiune de colectare de fonduri in beneficiul acestora. Prefecti, primari si presedinti de consilii judetene, pentru a nu mai vorbi de parlamentari, au contribuit benevol la strangerea sumelor menite a fi un cadou pentru cei mai nevoiasi dintre romani. Desi initial acest fond s-a constituit pentru ca sarbatorile sa treaca mai usor pentru aceasta categorie sociala, la nivelul judetului Constanta aceasta campanie continua. Se pare totusi ca multor primari si viceprimari din judet nu le surade aceasta propunere. Printr-un protocol incheiat intre Guvern si Federatia Nationala a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, banii sunt depusi intr-un cont universal si de-abia in ultima instanta vor intra in fondurile pentru imprumuturi ale CARP de la nivelul fiecarui judet. Ei vor fi folositi in acelasi regim ca banii existenti deja din cotizatiile membrilor. Ce ar dori, insa, pensionarii ar fi niste ajutoare banesti nerambursabile, pentru ca cei mai saraci dintre ei nu-si pot permite sa plateasca nici macar o dobanda de 10-15%, cat cere CARP pentru imprumuturile acordate. La aceasta data exista multe semne de intrebare care se ridica in special in privinta existentei unui statut juridic pentru primirea banilor. Cei mai multi dintre primarii prezenti ieri la discutia initiata de reprezentantul Guvernului in teritoriu isi exprimau nemultumirea fata de aceasta propunere a Guvernului, sustinand chiar ca este neavenita. Asa ca momentul in care prefectul a ridicat aceasta problema a donatiilor la initiativa Guvernului a starnit foarte multe comentarii si nemultumiri din partea primarilor. Acestora li s-a parut dubios faptul ca, desi s-a facut precizarea ca aceasta propunere nu este obligatorie, un reprezentant al Prefecturii s-a apucat si i-a luat "la bani marunti" pe cei 58 de primari care pana ieri nu facusera aceste donatii. Asa ca unii dintre acestia, mai de mila, mai de rusinea situatiei, s-au ridicat in picioare si au promis ca in aceste zile vor dona banii respectivi. Banii, aparent cu statut de donatie, nu se vor sustrage controlului Guvernului. Conform protocolului, Guvernul va tine evidenta banilor donati CARP. In opinia subprefectului Nicolae Moga, o data ce banii vor fi rulati prin imprumut si vor ajunge din nou in fondurile sociale, ei vor putea fi folositi ca fonduri de ajutorare, nerambursabile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii