Matei Bratianu „Nu vom fi usieri la primarie"
Matei Bratianu: „Nu vom fi usieri la primarie"
28 Feb, 2009 01:51
ZIUA de Constanta
1497
Marime text



Locul unde social-democratul se va întâlni cu electoratul este situat pe str. Bucegi nr. 2A, în apropierea stadionului CFR Palas. Deputatul va avea în total patru cabinete parlamentare, restul de trei urmând să fie înfiinţate în curând, în comuna Valu lui Traian şi în cartierele constănţene CET şi Km 4-5. Matei Brătianu a precizat că intenţionează să ţină legătura cu locuitorii colegiului său prin intermediul unei foi informative, cu apariţie lunară, prin care să le aducă la cunoştinţă problemele rezolvate, dar şi cele care fie nu au putut fi soluţionate, fie nu sunt de competenţa unu parlamentar. Foaia informativă va da publicităţii şi iniţiativele legislative promovate de social-democrat în Parlament.
Matei Brătianu a ţinut să precizeze faptul că parlamentarii constănţeni ai PSD sunt membri în comisiile de interes pentru judeţul Constanţa. „Colegul meu Eduard Martin face parte din Comisia de Buget-Finanţe, eu din cea de Industrii şi Servicii, care se ocupă şi de turism şi transporturi", a declarat el, adăugând că fiecare dintre parlamentarii constănţeni sunt repartizaţi în comisii importante pentru judeţ. Brătianu a mai spus că „bugetul nu e o poveste cu final încheiat", adăugând că la rectificare va promova interesele Constanţei. Totuşi, deputatul PSD a ţinut să sublinieze că nu are de gând să se substituie primarului Constanţei în rezolvarea problemelor. „Suntem voci care putem duce mai departe problemele oamenilor", a afirmat Matei Brătianu. „Nu vom fi uşieri, şperacle pentru deschis uşi la primărie", a adăugat pesedistul.
Prezent la inaugurarea cabinetului colegului său, deputatul PSD Eduard Martin a subliniat faptul că parlamentarii PSD Constanţa au reuşit să aducă judeţului 125 miliarde lei prin amendamente, bani care se vor cheltui în sectoare precum grădiniţe, şcoli, sănătate sau drumuri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii