Mazare - sufocat de pensionari la inaugurarea clubului de la City Park
Mazare - sufocat de pensionari la inaugurarea clubului de la City Park
19 Jul, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
758
Marime text

Dupa ce a reusit sa-i induplece pe pensionari sa-i acorde votul pentru obtinerea celui de-al treilea mandat in fruntea urbei, construindu-le peste 20 de spatii de relaxare, edilul Radu Mazare i-a adus pe batranii din zona parcului Tabacarie intr-un mediu luxos, construindu-le in City Park Mall un alt club.
Peste 100 de pensionari au fost prezenti in cursul serii de ieri alaturi de edilul tomitan, Radu Mazare la inaugurarea oficiala a spatiului. Dupa jumatate de ora de la ora la anuntata, cum ii sta bine unui edil sef, Mazare si-a facut aparitia, impartind in stanga si in drepta strangeri de mana si pupaturi, glumind pe seama faptul ca "nu mai suntem in campanie electorala". Spatiul¸ format din doua incaperi, dotate si mobilate in stilul celorlate cluburi, s-a dovedit a fi insuficient pentru cei care n-au putut rata ocazia unei intalniri cu primarul ales, in majoritate, de ei. Imbracati in straie de sarbatoare, pensionarii s-au inghesuit sa-si ia cafeaua bine meritata, insa de aceasta data nemaiprezentand cuponul de pensie. Fursecurile, atent pazite pe o masa, au reprezentat un motiv de revolta la momentul in care au fost impartite, cei mai multi incercand sa ia si acasa cateva bunatati. Cei prezenti l-au acaparat insa pe edil, imediat cum a intrat in sediu, sufocandu-l cu problemele pe care le intampina si cu doleantele lor vizavi de aspecte care le-ar putea crea conditii mai bune de trai. Printre acestea ridicarea plafonului pana la 900 de lei pentru acordarea transportului in comun gratuit sau amenajarea unor bancute in fata mall-ului. Urcat descult pe un scaun pentru a se putea adresa multimii mai bine, primarul le-a spus celor prezenti ca momentan are alta preocupare, mai mare, locuintele ieftine pentru tineri: "Daca am sa va dau doar voua celor varstnici, o sa-mi sara ceilalti in cap. Deoamdata este pana la 600 de lei". Primarul nu a uitat sa-i multumeasca directorului City Park Mall pentru faptul ca a respectat intelegerea prin care se angaja sa amenajeze spatiul dupa finalizarea constructiei, reiterand ideea conform careia este primul club din tara al pensionarilor intr-un mall privat, pentru care nu se plateste chirie unui tert. "Daca o sa constatam ca este neincapator o sa mai discutam si poate il mai marim. Tot ce am promis si ce sunt lasat sa fac am sa fac", a declarat edilul in ropote de aplauze Mazare.Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii