Medici pentru minoritatile nationale
Medici pentru minoritatile nationale
20 Nov, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
897
Marime text
Opt parlamentari, reprezentanti ai minoritatilor din Camera Deputatilor, au depus o propunere legislativa pentru completarea pct.i) art.16 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Printre semnatari se numara si deputatii Amet Aledin (UDTTMR) si Ibram Iusein (UDTMR).
Demersul acestora vine in concordanta cu prevederile art.8 din Legea nr.46/2003 a drepturilor pacientilor care stipuleaza ca, in cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna. Concret, deputatii propun modificare legislatiei in vigoare in sensul incadrarii de personal medical cunoscator a limbii minoritatilor nationale si in unitatile care asigura asistenta de sanatate publica. Initiativa legislativa vrea sa permita eliminarea deficientelor constatate, in timp, in comunicarea medic-pacient in cazul persoanelor apartinand unor etnii nationale. "Nivelul calitatii serviciilor medicale este conditionat de o comunicare medic-pacient cat mai clara si mai edificatoare in vederea stabilirii unui diagnostic cat mai precis", sustin deputatii Amet Aledin si Ibram Iusein in expunerea de motive atasata initiativei legislative. Proiectul a fost respins de Senat, insa camera decizionala este Camera Deputatilor. Ajuns in Camera Deputatilor, acesta a trecut cu bine de doua "hopuri": Comisia juridica, de disciplina si imunitati si Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale. In ambele comisii, proiectul legislativ a primit aviz favorabil cu o majoritate de voturi. In acest context, el urmeaza a fi supus votului in plen si, in functie de rezultat, modificarea solicitata de parlamentari urmand a fi facuta si aplicata.Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii