Ministrul cercetării, Bogdan Ivan și europarlamentarul Victor Negrescu alături de specialiști în dezvoltare vor interacționa cu tinerii la Neptun
Ministrul cercetării, Bogdan Ivan și europarlamentarul Victor Negrescu alături de specialiști în dezvoltare
23 Aug, 2023 20:04
ZIUA de Constanta
1098
Marime text
Mâine, 24 august a.c, începe programul de leadership “Viitorul ești tu” dedicat tinerilor.
Proiectul aflat la a doua ediție este gratuit și se va desfășura timp de șase zile, în Neptun, cu participarea unui număr de 120 de tineri din Constanța și Neamț.
“Viitorul ești tu” este un proiect național adresat tinerilor cu vârste între 15-17ani, interesați să-și descopere și să-și dezvolte calitățile de lider și care își doresc să participe constructiv și eficient în comunitățile în care trăiesc.
La eveniment vor fi prezenți invitați din mai multe zone, precum politică, antreprenoriat, traineri, experți în educație, sportivi, actori, cadre didactice.
Aceștia vor îndeplini rolul de traineri, speakeri sau coach în activități interactive, educative de dezvoltare personală și profesională, tranmite deputatul PSD de Constanța, Cristina Dumitrache, co-organizatoare a evenimentului.
Astfel la Neptun vor ajunge Bogdan Ivan, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Victor Negrescu-europarlamentar, Alina Dumitru- campioană olimpică la judo, Andrei Stupu-antreprenor, consultant educațional, career coach, Marian Adochiței-actor, Sorin Chiriță,- expert dezvoltare regională și finanțări nerambursabile, Mihai Alexandru Ghigiu- șeful Cancelariei Premierului, Lixandru Florin-secretar de stat Ministerul Educației, Luca Țonea- specialist în leadership training, stress management și cursuri de prim ajutor și Janina Sitaru - secretar de stat Ministerul Afacerilor Externe și mulți alții.
„Viitorul ești tu” își propune să pună bazele unui grup de tineri, dornici să devină lideri și să se implice în dezvoltarea și modernizarea comunităților din care fac parte.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii