Momentan, îşi evaluează puterile în sondajele interne! Maria Stavrositu se gândeşte să intre în competiţie cu Banias pentru Senat
Momentan, îşi evaluează puterile în sondajele interne!:Maria Stavrositu se gândeşte să intre în competiţiePreşedintele organizaţiei municipale a PDL Constanţa, Maria Stavrositu, nu exclude varianta unei candidaturi la Senat pentru Colegiul 4.
Intenţia a făcut-o cunoscută săptămâna trecută, cu ocazia şedinţei Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei. Alte două nume care vor intra în sondajul intern pentru Colegiu 4 Senat sunt Paul Brânză şi Maria Sorescu. Stavrositu pare să aibă celei mai mari şanse pentru desemnare, deoarece colegiul 4 Senat se suprapune colegiilor 9 şi 10 de la deputaţi, unde aceasta activează.
În cazul în care se va decide, Stavrositu îl va avea ca adversar politic pe fostul său coleg de partid, Mircea Banias, care este decis să-şi păstreze colegiul la parlamentare. Până la momentul înscrierii lui Banias în Partidul Conservator, liberalii pregăteau şi ei un contracandidat pentru putere pentru acelaşi colegiu, în persoana profesorului universitar Marian Cojoc.
Situaţia internă din PDL este extrem de fragilă în acest moment, iar în cazul în care fostul premier Emil Boc va pierde putere şi în partid, este de aşteptat să asistăm la mai multe surprize şi pe plan local.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp